Dosarul polițistei bete, care a lovit mortal o femeie la Sîngera, a fost trimis în instanța de judecată. Potrivit Procuraturii Generale, învinuita și-a recunoscut vina și riscă o pedeapsă maximă de până la 8 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloacele de transport.
Tragicul accident a avut loc pe 29 august 2023, în comuna Sîngera din Chișinău. Atunci, polițista fiind în stare de ebrietate la volan, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe trotuar, lovind trei pietoni. În urma impactului, o femeie de 31 de ani a decedat pe loc, iar fiicele ei - două minore de 6 și 17 ani au fost transportate la spital.
Șoferița s-a dovedit a fi o tânără de 22 de ani, angajată a Inspectoratului Național de Securitate Publică. Aceasta se afla în afara orelor de serviciu. Testată alcoolscopic la locul accidentului, s-a constatat că concentrația de alcool din aerul expirat depășea de trei ori norma admisă. Polițista a fost reținută și plasată în arest, iar ulterior suspendată din funcție.
Conform rechizitoriului, în timp ce conducea pe o stradă din orașul Sîngera, polițista adormit la volan din cauza stării de ebrietate cu grad avansat, a ieșit pe acostament și a tamponat pietonii, care se deplasau regulamentar.
Potrivit rapoartelor de expertiză, minora de 6 ani s-a ales cu răni ușoare, iar cea de 17 ani - vătămări corporale medii.
„Acuzata, fiind în stare de ebrietate, n-a luat în consideraţie starea lucrurilor în traficul rutier, ce reflectă gradul de protecţie a participanților la el împotriva accidentelor şi consecinței acestora, n-a ţinut seama permanent de totalitatea factorilor ce caracterizează condițiile rutiere, existenţa unor obstacole pe sectoarele drumului, intensitatea şi nivelul de organizare a traficului rutier, prin ce a ignorat prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere”, menționează Procuratura.