Ar fi pretins că poate influența decizia unor polițiști și judecători, dar într-un final a ajuns pe mâna lor. O femeie este cercetată penal pentru trafic de influență și riscă să stea următorii șase ani după gratii. Cauza penală a fost pornită în iulie curent, iar astăzi Procuratura Anticorupție a anunțat că a trimis dosarul în judecată.
Potrivit procurorilor, fiul inculpatei împreună cu alte persoane erau acuzați într-un dosar penal pentru tâlhărie. Femeia s-ar fi folosit de situație și ar fi solicitat 3.000 de euro de la familia uneia dintre persoanele implicate.
În schimbul banilor, aceasta le-a promis că poate influența deciziile legate de eliberarea din arest preventiv a fiilor lor și de clasare a dosarului penal. Cei din urmă au refuzat să-i dea bani și au denunțat-o oamenilor legii.
Inculpata și-a recunoscut vina.




































