Numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 este în descreștere! Potrivit Ministerului Sănătății, pe parcursul ultimei săptămâni, între 26 august și 1 septembrie, au fost înregistrate 1998 de cazuri de coronavirus, cu 25,3% mai puține față de o săptămână mai devreme.
350 dintre cazuri sunt în regiunea transnistreană, iar 456 la copii cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani, cu 22,4% mai puține decât săptămâna precedentă acesteia.
În ultima săptămână au fost efectuate10.839 de teste de tip PCR și TDR. Pozitivitatea probelor în ultima săptămână a scăzut de la 20,8% la 18,4%.
Având în vedere începerea noului an școlar, formarea colectivităților și creșterea mobilității populației, Ministerul Sănătății recomandă tuturor cetățenilor să respecte principalele măsuri de protecție pentru a asigura sănătatea și siguranța publică. Este vorba despre: păstrarea distanței sociale; evitarea locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă a mâinilor; vaccinarea; igiena respiratorie și respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă, cu aerisirea spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale și adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției COVID-19 (febră, tuse, respirație dificilă, dureri în gât, dureri musculare).
Potrivit Ministerului Sănătății, vaccinarea împotriva COVID-19 este cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces




































