Fără compensații în factură, în această iarnă. Ministrul Alexei Buzu anunță că banii pentru ajutor la contor vor fi oferiți în mână beneficiarilor. Totuși, autoritățile nu au stabilit încă un buget în acest sens.
„Toate compensațiile vor fi plătite, nu vor mai fi compensații în facturi. Toți cetățenii care vor beneficia de compensații vor primi bani. Analizele noastre arată că un asemenea format este unul mult mai eficient”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, după ședința Guvernului.
Alexei Buzu a precizat că și în acest sezon, cetățenii trebuie să se înscrie pe compensatii.gov.md.
„Noi suntem în pline pregătiri pentru program. Ajustăm soluția digitală ca să fim cât mai eficienți, cât mai simpli pentru cetățeni... Programul va fi unul eficient, mai simplu și mai ușor de accesat. Toți cetățenii care doresc să beneficieze de compensații vor trebui să se înregistreze în programul pe sistem de compensații. Categoriile de vulnerabilitate și modul în care vor ajunge banii la familii vor fi comunicate”, a spus ministrul.
Anul trecut, statul a oferit compensații pentru 790 de mii de beneficiari. Cei care au folosit gazul, energia termică sau electricitatea pentru încălzire au primit reduceri direct în factură, iar mărimea compensațiilor a fost stabilită în funcție de gradul de vulnerabilitate. Beneficiarii care s-au încălzit de la sobe s-au ales cu o plată lunară în valoare de 800 de lei.