Scandal la un liceu din Chișinău. O profesoară ar fi transmis mesaje propagandistice în cadrul primei lecții a anului școlar. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) s-a autosesizat și a solicitat explicații de la instituția de învățământ și direcția municipală de educație.
Acestea urmează să inițieze o anchetă pentru a verifica situația și a comunica rezultatele investigației.
MEC spune că va continua să monitorizeze măsurile luate de școală în această privință:
„Condamnăm vehement orice comportament sau acțiune care instigă la ură și intoleranță”.
Potrivit stopfals, profesoara lucrează la Liceul „Anton Cehov” din sectorul Buiucani și ar fi promovat în discuțiile cu elevii mai multe falsuri ale propagandei regimului de la Kremlin.
Stopfals scrie că afirmațiile se aliniază perfect tezelor propagandei de la Kremlin, care spune că războiul de agresiune început de Federația Rusă în Ucraina a fost pornit, de fapt, de Occident.
Falsul despre palatul președintelui ucrainean Zelenski în Anglia a fost dezmințit de verificatorii de fapte de la Mythdetector.ge.
În același timp, Ucraina nu a legalizat căsătoriile între persoane de același sex, iar afirmațiile despre legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex în Republica Moldova, precum și „transformarea din băieței în fetițe și viceversa” fac parte din campania de dezinformare lansată împotriva Uniunii Europene.
TV8.md amintește că prima lecție din anul școlar 2024-2025 a avut genericul „Împreună pentru pace”.




































