Portarul ucrainean Andrei Lunin a semnat un nou contract alături de Real Madrid, valabil până în 2028. Real Madrid a anunțat prelungirea contractului lui Andriy Lunin până în iulie 2028.
Acest lucru vine după un sezon în care ucraineanul a demonstrat că poate fi un stâlp de încredere în poarta "galacticilor", în absența lui Thibaut Courtois, titularul tradițional.
În urma evoluțiilor bune, președintele Real Madrid, Florentino Perez, i-a propus lui Lunin prelungirea contractului, anunță Marca. Cu toate acestea, inițial, portarul ucrainean a ezitat fiindcă își dorea să își asigure un loc de titular în cadrul echipei, chiar și după revenirea lui Courtois.
Negocierile au fost tensionate, dar, în cele din urmă, Lunin a acceptat oferta clubului.
De-a lungul carierei sale, Andriy Lunin a jucat pentru formații precum FC Metalist Kharkiv, FK Dnipro, Zorya Lugansk, Leganes, Valladolid și Real Oviedo. La Real Madrid, el a înregistrat 48 de apariții, a încasat 51 de goluri și a încheiat 16 meciuri fără a primi gol, acumulând peste 4000 de minute de joc.