Opt ucraineni au încercat să scape de armată, trecând ilegal frontiera cu Republica Moldova. Potrivit Serviciului de grăniceri al Ucrainei, aceștia erau ajutați de un adolescent de 16 ani. Totuși, planul le-a fost dat peste cap.
Incidentul a avut loc în regiunea Odesa. Conform autorităților, pentru a rămâne neobservați, bărbații se deplasau printr-un lan de porumb noaptea, traversând segmentul transnistrean al frontierei.
Aceștia erau însoțiți de un adolescent de 16 ani, care i-a adunat pe ceilalți într-un canal de Telegram, unde oferea „serviciile” sale pentru 7 sau 10 mii de dolari.
Pe numele bărbaților au fost întocmite procese verbale pentru încălcarea regimului de frontieră. Adolescentul, coordonatorul operațiunii, a fost predat poliției din Ucraina.