Cantitatea de precipitații este o „binecuvântare” pentru zona de schi Hochkeil, landul Salzburg din vestul Austriei, unde pârtiile au fost pregătite și teleschiurile rulează începând de duminică, 15 septembrie, „cel mai devreme din istorie”. În același timp, aproape aproape toată Austria se confruntă cu inundații masive și a declarat stare de dezastru în mai multe zone din țară, relatează Krone, citat de Libertatea.
Ploaie și inundații în unele zone din țară, însă, la munte, zăpada este o problemă. Numeroase drumuri au trebuit închise, iar chiar și linia de cale ferată Tauern este în prezent scoasă din serviciu.


Cu toate acestea, masa de zăpadă este o binecuvântare pentru zona de schi Hochkeil, unde operatorii domeniului au deschis deja sezonul. Există 8 kilometri de pârtii disponibile pentru schi și snowboarding, iar 5 instalații prin cablu transportă turiștii. Zona de sporturi de iarnă se află de la 1.340 până la 1.770 metri, în masivul Hochkönig (altitudine maximă 2.941 metri).


În unele locuri, stratul de zăpadă ajunge la 60 de centimetri.