Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat sâmbătă, 14 septembrie, că vrea ca armata să fie din nou obligatorie, după 14 ani, și că serviciul militar va avea o durată de 75 de zile, exclusiv pentru bărbați, scrie Libertatea.
„Sper să înţelegeţi cu toţii cât de mult avem nevoie de o armată puternică, cât de mult avem nevoie să cumpărăm şi să producem mai multe arme. Nu dorim să atacăm pe nimeni. Şi nu o vom face. Dar vrem să-i descurajăm pe toţi cei care ne ameninţă în fiecare zi şi neîncetat”, a spus Vucic, fără să ofere alte detalii.
Această propunere trebuie să fie aprobată de guvern şi apoi votată de Parlament, unde partidul lui Vucic are o majoritate solidă. Premierul sârb Milos Vucevic a declarat deja că guvernul este „gata să trimită această propunere Parlamentului foarte repede”, iar măsura va intra în vigoare anul viitor, „după îndeplinirea condiţiilor logistice şi administrative”.
Serbia oprit armata obligatorie în 2011 şi de atunci are o armată profesionistă.





















