/VIDEO/ Moldova Business Week: Sute de investitori străini au venit în țara noastră

moldova business week
16 septembrie 2024, ora 20:47

Sute de oameni de afaceri și oficiali din mai multe țări și-au dat întâlnire în Republica Moldova, unde a fost lansat cel mai important eveniment economic al anului. Este vorba de Moldova Business Week, ce presupune cinci zile de discuții despre investiții și schimburi comerciale. Autoritățile speră că evenimentul va atrage investiții în domenii precum imobiliare, industria automotive, farmaceutică, IT, turism și agricultură. 

Valentina Harpău este o femeie de afaceri în România. Aceasta vrea să deschidă în scurt timp la Chișinău, în premieră, o stație de sterilizare, care să se ocupe de distrugerea deșeurilor medicale periculoase prin incinerare și sterilizare. Investiția inițială de la noi se ridică la două milioane de euro. În țara vecină, activitatea companiei merge ca pe roate. 

„ Le sterilizăm și după asta ele sunt tocate și sunt duse la o groapă specială, astfel încât să nu aibă niciun efect negativ nici asupra mediului, apelor subterane și în special sănătate populației”. 

O altă companie din România caută să-și extindă activitatea după ce a deschis o fabrică la Chișinău și alta la Vulcănești, unde a angajat deja 200 e oameni. 

„ Am găsit un mediu mult, mult mai prielnic decât ne așteptam din punct de vedere politic, guvernamental cu foarte mare deschidere de investitorii străini. Deschidem încă o fabrică, probabil chiar în iarna aceasta la producția de vopsele și ne uităm cu foarte mare atenție și în sectorul medical. Produsele din Republica Moldova sunt exportate și vă spunem asta cu foarte multă mândrie în 15 țări din Uniunea Europeană”,a menționat antreprenoarea, Valentina Harpău.

O altă companie din România caută să-și extindă activitatea după ce a deschis o fabrică la Chișinău și alta la Vulcănești, unde a angajat deja 200 e oameni. 

„ Am găsit un mediu mult, mult mai prielnic decât ne așteptam din punct de vedere politic, guvernamental cu foarte mare deschidere de investitorii străini. Deschidem încă o fabrică, probabil chiar în iarna aceasta la producția de vopsele și ne uităm cu foarte mare atenție și în sectorul medical. Produsele din Republica Moldova sunt exportate și vă spunem asta cu foarte multă mândrie în 15 țări din Uniunea Europeană”, a declarat omul de afaceri din România, Ionuț Blîndea.

Reprezentanții unui investitor german au anunțat că planifică să recicleze deșeurile. 

„ Suntem interesați să reducem producția de CO2 în Moldova să, aducem emisii zero în Moldova, credem că țara este pregătită. În acest moment avem un buget de 25 milioane de euro și o să lucrăm cu ministerul ca să vedem de la ce putem să începem”, a menționat reprezentanta companiei germane, Marina Stratieva.

Autoritățile au încercat să îi convingă pe oamenii de afaceri de ce este bine și promitățor să investești acum în Moldova. Guvernul susține că depune eforturi pentru a reduce birocrația și îmbunătăți infrastructura pentru investitori. În prezent 65 la sută din serviciile pentru antreprenori sunt digitalizate. Ministrul Economiei recunoaște că cel mai bun magnet pentru atragerea investițiilor este să ai o creștere economică de cel puțin opt la sută, în timp ce anul curent se va încheia cel mai probabil cu o majorare a PIB-ului de doar două procente. 

„ Până la sfârșitul anului o să avem și o știre pur și simplu transformațională pentru piața noastră financiară. Ori dacă noi nu avem o bursă de valori, o piață de capital, asta ne costă an de an o creștere pe care nu o vedem. Antreprenorii nu au un loc de întâlnire cu investitorii, sunt condamnați să depindă de împrumutul bancar”, a declarat ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba.

„ Aș vrea ca toți investitorii care încă nu au venit în Moldova să vină aici și să investească. Investiți într-un viitor membru al Uniunii Europene și sunt sigur că investiția voastră va avea succes”, a menționat ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks.

Moldova Business Week va dura toată săptămâna. Întrevederi între oameni de afaceri moldoveni și străini vor avea loc în Chișinău, dar și la mai multe companii din Bălți, Ungheni și Edineț. Evenimentul este la cea de-a noua ediție. 

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - astăzi, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - astăzi, la Cutia Neagră PLUS!
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
Detalii despre accidentul de pe bulevardul Dacia: Șoferul care ar fi lovit mortal un pieton, reținut
Detalii despre accidentul de pe bulevardul Dacia: Șoferul care ar fi lovit mortal un pieton, reținut

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente