O persoană a fost ucisă, iar alta a fost grav rănită, într-un atac cu cuțitul care a avut loc joi seară, în orașul-port olandez Rotterdam. Poliția a arestat un suspect, care este și el grav rănit și a fost transportat la spital, a anunțat poliția, transmite Libertatea.
Victimele au fost atacate la întâmplare cu două cuțite. Conform martorilor oculari, în timpul atacului, suspectul striga „Allahu Akbar”, expresie arabă care înseamnă „Allah e mare”. Această versiune este susținută și de mărturiile polițiștilor prezenți la fața locului.
Atacatorul a fost imobilizat de un profesor de sport care ținea un curs lângă podul Erasmus. Eroul a reușit să-l lovească pe infractor și să-l deposedeze de cuțite, doar cu ajutorul unui baston de gimnastică rupt în două.
Poliția continuă să cerceteze cazul și mizează pe cooperarea martorilor.