Pagubele în urma ploilor puternice din municipiul Chișinău se ridică la 40 de milioane de lei. Edilul capitalei, Ion Ceban a cerut responsabililor să facă demersuri, inclusiv către Guvern, pentru a fi acoperite măcar parțial cheltuielile. În unele zone din municipiu, nici astăzi nu s-a intervenit, asta pentru că cantitatea de apă și nămol este încă destul de mare.
„Cu mici excepții la această etapă, practic totul este înlăturat. Pagubele care au fost în urma acestor ploi se cifrează, la ziua de astăzi, la 40 de milioane de lei. Vă rog să faceți aceste demersuri inclusiv către Guvern pentru a fi acoperite măcar parțial din sursele care sunt prevăzute în astfel de situații”,a declarat primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban.
Primarul a mai menționat că pentru un debit atât de mare de apă nici un oraș nu este pregătit și a menționat că Chișinăul face cu greu față în această privință. Deși a trecut o săptămână de la ploile abundente, unele zone din parcul Valea Morilor din capitală rămân a fi inundate.
„În parcul Valea Morilor, unele zone rămân impracticabile chiar și acum. După cum puteți vedea, aici este o cantitate mare de apa, dar și nămol. Astfel că cei care aleg sa se plimbe prin parc, sunt nevoiți sa ocolească aceasta porțiune de trotuar”.
Tudor Gîrbu, șeful interimar „Spații Verzi”, în cadrul ședinței de astăzi a menționat că zona nu poate fi curățată, asta pentru că din cauza stratului de nămol, tehnica nu poate lucra în zonă. Intemperia a afectat și un alt parc din capitală. Parcul Dendrarium a rămas fără o parte din pavaj din cauza șuvoaielor puternice. Deși totul a fost reabilitat, pagubele au fost estimate în peste o sută de mii de lei.
În urma intemperiei de săptămâna trecută, autoritățile capitalei au anunțat că peste 50 de instituții de învățământ, depozitele unei grădinițe, cu produse alimentare și șase blocuri locative au fost inundate la fel și mai multe instituții medicale. Și în raionul Leova, cel mai afectat de ploile din zilele trecute, pagubele au fost estimate la circa 80 de milioane de lei, Potrivit președintelui de raion, Nicolae Popa, în jur de 65 de milioane pentru drumuri locale, pentru cele raionale șapte milioane și în domeniul agriculturii, în jur de 11 milioane.