După ciclonul Boris, vremea extremă continuă. Duminică, 29 septembrie, meteorologii prevăd că furtuna „Ashley” va trece prin Europa, ajungând în România. Vremea s-ar putea înrăutăți și în Republica Moldova, potrivit prognozei pentru următoarele zile.
Potrivit ziare.com, în România, temperaturile vor scădea spre 18 - 25 de grade. De asemenea, va ploua și vântul va sufla cu putere. Sunt așteptate rafale de vânt de peste 100 - 120 km/h, diferențe termice de la o zi la alta, averse, vijelii şi ninsori la munte.
Meteorologii vor emite avertizări de vreme extremă în majoritatea țărilor din Europa. De altfel, în intervalul 28-29 septembrie, hidrologii estimează că se va atinge „vârful” de debit al Dunării la intrarea în România.
Și în Republica Moldova vremea se va răci. Începând de duminică, în țară sunt prognozate ploi, iar temperaturile vor scădea până la +15 ... +21 de grade Celsius.
În urma ciclonului Boris, mai multe state din Europa s-au confruntat cu inundații puternice.