Parlamentul European va organiza în prima sesiune plenară din luna octombrie o dezbatere cu privire la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Ulterior, în urma dezbaterii, va fi adoptată și o rezoluție. Unul dintre inițiatorii dezbaterii a fost eurodeputatul român Siegfried Mureșan.
„Am insistat, în numele Grupului PPE, ca ele să fie incluse cât mai repede pe agenda Parlamentului” , a subliniat Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.
Titlul dezbaterii și al rezoluției este: „Întărirea rezilienței Republicii Moldova în fața ingerințelor dinspre Rusia înaintea alegerilor prezidențiale”.
Mureșan a explicat că viitoarea dezbatere și rezoluția sunt importante în condițiile în care Rusia continuă cu încercările de a destabiliza Republica Moldova.
„Pe 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova vor merge la urne pentru a-și alege președintele, dar și pentru a vota la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De aceste voturi va depinde viitorul parcurs european al Republicii Moldova și perspectivele de dezvoltare ale țării.
Vedem, însă, destul de clar că Rusia continuă cu încercările de a destabiliza Moldova. Rusia dorește ca Moldova să redevină un stat slab și dependent de Moscova. Ca atare, va încerca să se implice în influențarea alegerilor și a referendumului, folosind mijloace ilegale precum finanțarea ilicită a politicienilor pro-ruși sau manipularea și propaganda. Așa a procedat Rusia și anul trecut, cu ocazia alegerilor locale din Moldova.
Tocmai de aceea, noi, Parlamentul European, vrem să transmitem autorităților și oamenilor din Moldova că suntem alături de ei în eforturile de combatere a agresiunii ruse”, a menționat Siegfried Mureșan.
Republica Moldova este stat candidat la Uniunea Europeană, cu care am început, anul acesta, negocierile de aderare. Moldova este, de asemenea, un stat în vecinătatea noastră imediată. Ca atare, siguranța și stabilitatea Uniunii Europene depind și de cât de sigură și stabilă este Republica Moldova.
De aceea, trebuie să fim alături de Republica Moldova și să ne asigurăm că Federația Rusă va eșua în încercarea de a sabota alegerile democratice din Republica Moldova. Voința oamenilor exprimată la urne, nu voința Rusiei, trebuie să se regăsească în rezultatul final al alegerilor”, a adăugat eurodeputatul.
Dezbaterea în plenul Parlamentului European va avea loc marți, 8 octombrie, iar rezoluția va fi votată în zilele următoare, cel mai probabil pe 9 sau 10 octombrie.
Amintim că pe 20 octombrie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale. 11 candidați la șefia statului au fost înregistrați în cursă. Este vorba despre:
- Alexandr Stoianoglo - desemnat de Partidul Socialiștilor;
- Maia Sandu - PAS;
- Renato Usatîi - Partidul Nostru;
- Vasile Tarlev - „Partidul Pentru Viitorul Moldovei”;
- Irina Vlah - independent;
- Ion Chicu - PDCM;
- Andrei Năstase - independent;
- Octavian Țîcu - Blocul Electoral „Împreună”;
- Victoria Furtună - independent;
- Tudor Ulianovschi - independent;
- Natalia Morari - independent.
Tot pe 20 octombrie, în Moldova va fi organizat și un referendum constituțional privind parcursul european al țării.




































