Deputații ruși au început marți examinarea unui proiect de lege care interzice promovarea stilului de viață fără copii, cunoscut sub denumirea de „childfree”, pe fondul crizei demografice, amplificată de conflictul din Ucraina, transmite Digi24.
Președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, a declarat într-o postare pe Telegram că: „Se propune interzicerea propagandei mișcării „fără copii” pe Internet, în mass-media, în filme și în reclame”. Această inițiativă vine în contextul intensificării postărilor de pe Internet, cu mesaje denigratoare, agresive și defăimătoare la adresa mamelor, taților și femeilor însărcinate, conform oficialului rus.
Pentru stoparea acestui fenomen, Veaceslav Volodin propune sancțiuni administrative dure pentru cei care vor încălca legea. Astfel, o persoană fizică va risca o amendă de până la 400 mii de ruble, echivalent a circa 4000 de euro, funcționarii publici o amendă dublă de până la 800 mii de ruble, iar persoanele juridice o amendă de până la 5 milioane de ruble.
În finalul postării, oficialul rus a subliniat faptul că „O familie prietenoasă și numeroasă este baza unui stat puternic”.
TV8.md amintește că în luna iulie, Kremlinul a recunoscut că una dintre problemele cele mai mari ale societății din Rusia este natalitatea scăzută. Președinția rusă a catalogat problema natalității drept „catastrofală” pentru viitorul țării. Tot atunci, autoritățile ruse au dezvăluit că i-au în considerare interzicerea răspândirii mișcării care încurajează femeile să nu aibă copii dacă nu își doresc acest lucru.





















