Un bărbat de 34 de ani a rămas fără mașină după ce a fost prins conducând haotic pe străzile Capitalei, având și o anvelopă deteriorată. Oamenii legii susțin că șoferul avea un comportament specific consumatorilor de droguri.
Aceștia l-au transportat la Dispensarul Republican de Narcologie pentru a-i fi prelevate probe biologice, însă bărbatul a refuzat să fie testat. În rezultat, conducătorul auto a fost reținut pentru o perioadă de 72 de ore, iar mașina a fost ridicată și dusă la parcarea specială.
Poliția reamintește cetățenilor că toleranța față de conducerea sub influența alcoolului și substanțelor interzise este zero, iar acțiunile de acest tip vor fi sancționate în conformitate cu legislația în vigoare.




































