Tentativă de migrație ilegală, contracarată la frontiera de stat. Trei moldoveni au fost reținuți și plasați în arest preventiv, după ce le-ar fi promis unor cetățeni de origine afro-asiatică că îi pot ajuta să ajungă ilegal în statele UE prin tranzitarea teritoriului Republicii Moldova. Planurile le-au fost însă date peste cap, anunță Poliția de Frontieră.
Potrivit anchetei preliminare, cinci cetățeni au intrat pe teritoriul Republicii Moldova cu vize de tranzit, care le permiteau doar deplasarea către Ucraina. Datorită măsurilor speciale de investigație, grupul a fost identificat și reținut înainte ca infracțiunea să fie consumată.
Suspecții au fost plasați în arest preventiv pe un termen de 30 de zile, iar cetățenii de origine afro-asiatică au fost expulzați în țările lor de origine.
Pentru a le demonstra vinovăția, oamenii legii au înregistrat mai multe discuții telefonice dintre bănuiți.




































