Uraganul care a lovit ieri sud-estul SUA a făcut 44 de victime, iar milioane de oameni au stat fără curent electric. Este bilanțul făcut azi de autorităţile americane. Mai mult, asigurătorii și instituţile financiare spun că pagubele cauzate ar putea ajunge la miliarde de dolari.
A fost cea mai puternică furtună înregistrată vreodată, care a lovit statul Florida, iar presa locală a publicat imagini cu case și mașini distruse de viiturile și vântul puternic.
Ulterior, uraganul s-a mutat spre nord, în Georgia și Carolina. Echipele de urgență au intervenit cu bărci, elicoptere și vehicule mari pentru a salva persoanele blocate de inundații.
Deși furtuna a bătut în retragere, meteorologii americani afirmă că regiunea ar putea fi lovită din nou de tornade puternice.





















