Moldovenii au început să se alimenteze mai bine. Cel puțin, asta deducem din ultimele cifre ale Biroului Național de Statistică. Acestea arată că, în ultimul an, a crescut consumul de carne, dar și cel de fructe și nuci. Un alt indicator că mâncăm mai bine este că pe mesele noastre se regăsesc ceva mai rar cartofii. Ce-i drept, deși nesemnificativ, s-a redus și cantitatea de legume din farfuriile moldovenilor. Însă oamenii contrazic statistica. Majoritatea spun că preferă să mănânce mai mult legume și că nu trece o zi fără să le aibă în meniu.
Un cetățean al Republicii Moldova a consumat în medie anul trecut 130 de kg de fructe, pomușoare și nuci, cu 7% mai mult față de 2022. A crescut și consumul de carne – de la 60,8 kg până la 65,2 kg pentru o persoană. Este în creștere și consumul de lapte-cu 3% și a ajuns la aproape 174 de litri, arată datele Biroului Național de Statistică.
Și dacă lapte, carne, fructe și nuci consumăm în cantități mai mari, la legume, avem o reducere cu 3% în 2023. În medie, o persoană a consumat anul trecut aproape 115 kg de legume, comparativ cu cca 119 kg un an mai devreme. Și din rația de cartofi am tăiat puțin- cu mai bine de 3 kg.
Consumul de cartofi a fost de 72,5 kg per persoană.
În timp ce unii confirmă că, într-adevăr, consumă zilnic carne, cei mai mulți susțin că legumele sun nelipsite din meniul lor. Chiar astăzi, la piața centrală am întâlnit zeci de oameni care avea sacoșele ticsite cu diverse legume.
„Consumăm mai multe legume, carne mai puțin, chiar dacă consumăm , doar de la țară, de la părinți, din surse bune”.
„Așa și așa, acum este perioada de legume, am cumpărat porumb, pepene verde. -Văd că aveți și carne. - Am un piept de găină. Mâncăm carne, evident, dar și lactate”.
„Carnea are proteine, dar ma multe legume, vitamine, avem mare nevoie pentru organism”.
„Legume și carne. - Văd că aveți carne în sacoșe. -Am și legume. - Le combinați.- Da, le combinăm. Pentru ce cheltuiți mai mulți bani anual, pentru carne sau legume?- Carne, pentru că este mai scumpă”.
„Văd că aveți sacoșele pline, cumpărați mai mult în sezon. Da, în sezon.- Dar carne?- Am carne. -Dar vă place carnea?- Sigur.- O consumați zilnic?- Da”.
„Îmi pare că mai multă carne, dar sunt bune și legumele, chiar și legume am cumpărat?- Pentru ce le-ați cumpărat?- Pentru iarnă”.
„Sunt scumpe, dar mai mult prefer legume.- Nu preferați în mod deosebit carnea. - Mai rar”.
Chiar dacă consumul de alimente include și multe produse de import, datele statistice arată că în 2023 a crescut și producția locală de carne, lapte, fructe și nuci.




































