Candidatul desemnat de Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) în cursa pentru alegerile prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, este și cetățean al României. Potrivit Ziarul de Gardă, Stoianoglo a depus jurământul la Chișinău pe 15 mai 2018. De asemenea, deține pașaport de cetățean român cu domiciliul în străinătate din anul 2019.
Reprezentanții Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC) din România au confirmat că: „persoana nominalizată are un ordin de aprobare a cererii de cetățenie nr. 178P/2018”.
Alexandr Stoianoglo nu a răspuns la apelurile reporterilor ZdG.
Anterior, liderul socialiștilor Igor Dodon a declarat că este „nonsens” faptul că preşedintele R. Moldova poate deţine şi cetăţenia altui stat, referindu-se la Maia Sandu.
„Pentru prima oară în istoria ţării funcţia de preşedinte este ocupată de către o femeie, nu am nimic împotriva femeilor, dar şefa statului deţine cetăţenie dublă, a Republicii Moldova şi a României. Cred că nu este corect ca preşedintele să aibă posibilitatea să deţină cetăţenie dublă”, declara Igor Dodon în 2020.
Dodon este cunoscut pentru criticile aduse funcţionarilor ce deţin cetăţenie dublă, mai ales pe cea a României. Și alți socialiști s-au arătat de nenumărate ori critici față de acest subiect.
Precizăm că fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo a fost reținut la începutul lunii octombrie 2021 și tot atunci a fost suspendat din funcție, după ce în biroul de serviciu, dar și în locuința sa au avut loc percheziții. Acesta a fost învinuit de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor, corupere pasivă și darea de informații mincinoase. În septembrie 2023, printr-un decret al Președintelui Republicii Moldova, acesta a fost eliberat din funcție. În februarie curent, fostul procuror a fost achitat în primă instanță.
Alegerile prezidențiale, dar și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană vor avea loc pe 20 octombrie 2024. Alegătorii vor avea de ales dintre 11 candidați: Alexandr Stoianoglo, Maia Sandu, Renato Usatîi, Vasile Tarlev, Irina Vlah, Ion Chicu, Andrei Năstase, Octavian Țîcu, Victoria Furtună, Tudor Ulianovschi și Natalia Morari.