Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a deplasat la Kiev pentru a sărbători Ziua Europei în capitala Ucrainei, care este marcată în fiecare an pe 9 mai, informează EFE. Rusia sărbătorește victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, într-un moment în care relațiile cu Occidentul se deteriorează tot mai mult, iar trupele rusești avansează pe frontul din Ucraina. La zece ani de la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea și la mai bine de doi ani de la invazia în Ucraina, Vladimir Putin transmite lumii, de la parada de Ziua Victoriei, că va continua eforturile de readucere a Rusiei la statutul de putere globală din vremea URSS, cu prețul unui război sângeros ce riscă să escaladeze.
Rușii își intensifică atacurile pe majoritatea fronturilor din Ucraina. Un total de 146 de lupte au avut loc pe linia frontului în ultimele 24 de ore. Războiul lui Putin din Ucraina continuă în ciuda sutelor de mii de victime ale armatei roșii, iar evoluția sa este într-o dinamică imprevizibilă. O dronă ucraineană a lovit o rafinărie rusă din Republica Bașchiria, după ce a parcurs o distanță record, au declarat surse ucrainene pentru agențiile internaționale de presă. Acum, generalul american Mark Kimmit dezleagă secretul legat de faptul că Ucraina nu câștigă conflictul cu Rusia. Între timp, Kremlinul o acuză pe Maia Sandu de nazism, pe același narativ folosit de Rusia la invadarea Ucrainei. Iar ministrul polonez al Apărării spune că are pregătit un „rucsac de urgenţă” în caz de război.
UPDATE Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-un interviu acordat agenţiei de stat TASS, în care face comparaţii cu nazismul, o naraţiune propagandistică folosită şi în cazul invadării Ucrainei în 2022, scrie Digi24.
UPDATE După Paris şi Belgrad, preşedintele chinez Xi Jinping a aterizat la Budapesta, unde a avut parte de o primire călduroasă în ultima etapă a turneului său european, care a fost marcat de legături economice înfloritoare şi de o convergenţă de opinii cu privire la ofensiva Rusiei în Ucraina. „Am sfidat ordinea geopolitică împreună, într-un context internaţional instabil”, trasându-ne cursul de „state suverane în deplină independenţă”, a scris Xi Jinping, o aluzie la strategia premierului Viktor Orban de a se descurca singur în cadrul Uniunii Europene, scrie Digi24.
UPDATE Un atac ucrainean cu dronă a vizat o rafinărie rusă din republica Başchiria, situată la o distanţă de aproape 1.200 km de graniţa cu Ucraina, a declarat joi pentru AFP o sursă din cadrul forţelor de apărare ucrainene, relatează AFP şi Reuters.
UPDATE Experții de la Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) consideră că cele mai recente lovituri rusești sunt menite să degradeze rețeaua electrică a Ucrainei și să epuizeze apărarea antiaeriană înainte de sosirea asistenței de securitate a SUA, notează ukrainskpravda.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit joi pe fostul comandant-șef al armatei, popularul general Valeri Zalujnîi, ambasador al Kievului în Marea Britanie, o funcție diplomatică importantă, însă una care îl va duce în afara țării, relatează Reuters.
UPDATE Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și premierul armean, Nikol Paşinian, în cadrul negocierilor purtate cu o zi înainte, au convenit încetarea activității grănicerilor ruși în unele regiuni ale Armeniei. Informația în acest sens a fost confirmată agenţiei TASS de secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov. „Da” – a spus el, răspunzând la întrebarea dacă Putin și Paşinian au discutat despre retragerea grănicerilor ruși din unele regiuni ale Armeniei în timpul întâlnirii, notează Rador.
UPDATE Ucraina a declarat că toate capacităţile sale hidroenergetice au suferit pagube majore în urma atacurilor aeriene ale Rusiei lansate miercuri. Autorităţile ucrinene au declarat că lucrările de reparaţii necesită foarte mult timp şi resurse financiare. Multe zone din Ucraina s-au confruntat cu întreruperi ale alimentării cu energie electrică din cauza atacurilor ruseşti, care au vizat în primul rând instalaţiile de producere şi transport al energiei electrice din Ucraina.
UPDATE Rusia „nu are intenția și nici capacitatea” să agreseze un stat NATO la acest moment, afirmă Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Alianței, dar poartă „un război hibrid total”.
UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia va face totul pentru a evita o ciocnire între puterile globale, dar că nu va permite nimănui să o ameninţe, într-un discurs care marchează aniversarea a 79 de ani de la victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit despre unitate și nevoia de a pune capăt războiului din țara sa, într-un discurs susținut joi, 9 mai, în prezența președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, relatează BBC Rusia.
UPDATE Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat, într-un interviu publicat joi, că are pregătit un „rucsac de urgenţă” în caz de „dezastre naturale sau evenimente neaşteptate” şi şi-a încurajat concetăţenii să facă acelaşi lucru, transmite EFE, citată de Agerpres.
UPDATE Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat că a avut, miercuri, conversații telefonice cu cancelarul german, Olaf Scholz, cu premierii danez şi olandez, Mette Frederiksen și Mark Rutte, precum şi cu secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić. Potrivit lui Zelenski, toți cei menţionaţi au confirmat participarea lor la Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie 2024. În plus, președintele ucrainean a avut o conversație „lungă și de fond” cu premierul Ungariei, Viktor Orbán. Zelenski l-a invitat pe Orbán la summitul pentru pace și au discutat și despre integrarea Ucrainei în UE, scrie Rador.
UPDATE În zona Liman, în apropiere de satul Vesele, rușii au străpuns apărarea Forțelor Armate ucrainene, informează canalul de Telegram DeepState, apropiat de armata Kievului.Analiștii acesteia scriu că invadatorii au reușit să străpungă pozițiile uneia dintre unitățile ucrainene, care și-a epuizat resursele după o lungă perioadă de apărare. "Și, în general, brigada, care se află în zonă de mai bine de un an fără rotații, este la capătul puterilor", rezumă DeepState situația, potrivit Ziare.com.
UPDATE Ţările NATO ar trebui să convină la următorul lor summit de la Washington asupra unei ţinte de 2,5% din PIB pentru apărare, consideră ministrul de externe britanic David Cameron, conform extraselor dintr-un discurs pe care îl va susţine joi şeful diplomaţiei britanice, transmit agențiile dpa, AFP și Reuters, citate de Agerpres.
UPDATE 9.000 de militari participă la paradă şi, în premieră, soldaţi care iau parte la „operaţiunea specială” din Ucraina, potrivit Ministerului rus al Apărării. Anterior, un tanc T-70, al cărui echipaj a luat parte la asaltul asupra oraşului (ucrainean) Melitopol din 1943, a străbătut străzile oraşului în cadrul festivităţilor de Ziua Victoriei, relatează agenţia TASS. Melitopol este unul dintre oraşele cucerite de ruşi după invazia asupra Ucrainei din februarie 2022, potrivit Spotmedia.
UPDATE În discursul său, Vladimir Putin a acuzat elitele occidentale "arogante" că au uitat rolul decisiv jucat de Uniunea Sovietică în înfrângerea Germaniei naziste şi că au alimentat conflictele din întreaga lume, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
UPDATE Experții de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) consideră că Ucraina ar trebui să preia inițiativa pe câmpul de luptă în acest an, după ce asistența SUA de securitate ajunge pe front.
UPDATE Președintele Vladimir Putin a declarat joi, 9 mai, că Rusia nu va tolera nicio amenințare. Forțele nucleare strategice ale Rusiei sunt „întotdeauna” pregătite de luptă, a subliniat Putin în timpul discursului său din Piața Roșie cu ocazia paradei militare de 9 mai, în contextul tensiunilor legate de conflictul din Ucraina.
UPDATE România poate fi un centru logistic pentru reconstrucţia Ucrainei, spune ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea. Aproape 80% din exportul de grâne din țara vecină se face prin România.
UPDATE Ambiţia noastră este ca, până în 2030, când vom fi pregătiţi să devenim membru al Uniunii Europene, să fim una dintre ţările cele mai prietenoase cu afacerile din UE, a declarat, joi, 9 mai, premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, la o conferinţă de specialitate.
UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a transmis un mesaj de felicitare liderilor mai multor țări, înclusiv și ai Republicii Moldova, cu ocazia împlinirii a 79 de ani de la victoria în cel de-al Doilea Război Mondial.
UPDATE Cel puțin opt persoane au fost rănite în noaptea de miercuri spre joi, într-un atac aerian ucrainean asupra orașului rus Belgorod și a împrejurimilor sale, a anunțat guvernatorul regional, Viaceslav Gladkov. În paralel un alt atac atribuit Kievului a avariat un depozit de carburant în regiunea Krasnodar. Ucraina nu a făcut niciun comentariu pe tema incidentelor, care au avut loc în ajunul zilei în care Rusia marchează victoria asupra Germaniei naziste, în cel de-al Doilea Război Mondial, scriu Reuters și AFP.
UPDATE Sistemele de apărare aeriană ucrainene au distrus 17 din 20 de drone lansate de Rusia spre teritoriul Ucrainei, au comunicat joi forţele aeriene ucrainene, conform Reuters. Dronele au fost distruse deasupra regiunii Odesa din sudul Ucrainei, au transmis pe Telegram forţele aeriene.
UPDATE Viktor Orbán, premierul Ungariei, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au avut miercuri, 8 mai, o conversaţie telefonică, a declarat pentru agenţia MTI Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului.
UPDATE Cel puțin opt persoane au fost rănite în noaptea de miercuri spre joi, într-un atac aerian ucrainean asupra orașului rus Belgorod și a împrejurimilor sale, a anunțat guvernatorul regional, Viaceslav Gladkov. În paralel un alt atac atribuit Kievului a avariat un depozit de carburant în regiunea Krasnodar. Ucraina nu a făcut niciun comentariu pe tema incidentelor, care au avut loc în ajunul zilei în care Rusia marchează victoria asupra Germaniei naziste, în cel de-al Doilea Război Mondial, scriu Reuters și AFP.
UPDATE Unitățile Forțelor de Apărare ale Ucrainei au blocat grupurile de asalt ale armatei ruse care au pătruns în orașul Krasnohorivka, regiunea Donețk, notează Korespondent, potrivit Rador Radio România. De cealaltă parte ruși anunță că forțele ucrainene se retrag din oraș.
UPDATE Parada militară a debutat joi, 9 mai, în Piața Roșie din Moscova. La tribuna centrală montată în Piața Roșie se află președintele rus Vladimir Putin. Conform tradiției, veteranii de război și participanții la Marele Război Patriotic (*denumire folosită în Rusia pentru cel de-Al Doilea Război Mondial, n.r.) sunt invitați să asiste la paradă. După cum a declarat ministrul rus al apărării, generalul de armată, Serghei Şoigu, la paradă participă peste nouă mii de militari și 75 de unități de tehnică şi echipament militar, precum și aviația. Președintele Rusiei a transmis în mod tradițional un mesaj de felicitare de la tribuna amplasată în Piaţa Roşie din capitala rusă, potrivit Rador.
UPDATE Grecia a extins notificarea NAVTEX pentru exerciții militare, care interzice în esență circulația navelor în largul coastei din sud-estul Peloponezului, transmite Kathimerini, citată de Rador. Potrivit unor surse, această interdicție este menită să împiedice transbordările de petrol rusesc de pe o navă pe alta, potrivit G4media.
UPDATE Moscova ține astăzi, 9 mai 2024 o o paradă specială în Piața Roșie pentru a marca Ziua Victoriei, la care participă peste 9.000 de militari și 75 de unități ale armatei rusești, inclusiv sisteme de rachete Iskander și Yars. Evenimentul comemorează 79 de ani de la semnarea acordului de pace între Germania din 1945 și Uniunea Sovietică. La paradă vor lua parte lideri de stat din Asia Centrală și alte state foste membre ale URSS, printre care și președintele bielorus Aleksandr Lukașenko. În alte 28 de orașe rusești, se vor desfășura parade militare cu peste 50.000 de militari și aproximativ 1.000 de echipamente militare.
UPDATE Vremea anormal de rece din luna mai nu va împiedica desfăşurarea evenimentului Ziua Victoriei (marcat în Rusia în fiecare an pe data de 9 mai, n.r.) inclusiv parada din Piața Roșie, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, într-un interviu acordat emisiunii ‘Moscova. Kremlin. Putin’, realizată de prezentatorul Pavel Zarubin, scrie Rador.