Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1680: Explozii în Moldova, prețul alertelor și avertisment atomic. „Putin repetă cea mai mare catastrofă”

Papa Francisc spune că Ucraina ar trebui să aibă „curajul steagului alb” şi să negocieze pentru pace

papa francisc
10 martie 2024, ora 16:15

Papa Francisc a afirmat, într-un interviu acordat televiziunii elveţiene RSI, că Ucraina ar trebui să aibă curajul „steagului alb”, care este „un cuvânt curajos”, şi de a negocia pentru a pune capăt războiului cu Rusia „înainte ca lucrurile să se înrăutăţească”, transmit EFE citat de Agerpres.

În interviu, înregistrat luna trecută, Papa a fost întrebat despre poziţia sa cu privire la dezbaterea între cei care spun că Ucraina ar trebui să renunţe întrucât nu a putut respinge forţele ruse, şi cei care afirmă că aceasta ar legitima acţiunile părţii mai puternice. Intervievatorul a fost folosit expresia „steagul albul” în întrebare.

„Este o interpretare, este adevărat”, a răspuns papa Francisc, potrivit unei transcrieri şi a unui video parţial publicate sâmbătă în avans. Interviul integral urmează să fie difuzat pe 20 martie în cadrul unei noi emisiuni culturale.

„Dar cred că cel mai puternic este cel care se uită la situaţie, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază”, a afirmat papa, adăugând că negocierile ar trebui să aibă loc cu ajutorul puterilor internaţionale.

„Cuvântul a negocia este un cuvânt curajos. Când vezi că eşti învins, când lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi”, a continuat papa.

Se crede că este pentru prima dată când papa Francisc a folosit termeni precum „steag alb” sau „înfrânt” în legătură cu războiul din Ucraina, deşi a mai vorbit în trecut despre necesitatea negocierilor.

Într-un comunicat după publicarea interviului, purtătorul de cuvânt a Vaticanului, Matteo Bruni, a clarificat că suveranul pontif a preluat termenul „steagul alb' de la intervievatorul său şi l-a folosit pentru „a indica o oprire a ostilităţilor (şi) un armistiţiu obţinute cu curajul negocierilor”.

„Poţi simţi ruşine”, a spus papa cu referire la negociere, „dar cu câţi morţi se va încheia (războiul)? (Ar trebui) negociat la timp, găsită o ţară care poate fi mediator„, a adăugat el, menţionând Turcia printre ţările care s-au oferit.

„Să nu vă fie ruşine să negociaţi, înainte ca lucrurile să se înrăutăţească”, a spus papa, care a făcut numeroase apeluri la pace în „Ucraina martirizată” şi a trimis anul trecut un emisar de pace, pe cardinalul italian Matteo Zuppi, să se întâlnească cu autorităţile la Kiev, Moscova şi Washington.

Întrebat dacă este dispus să medieze, papa a răspuns: „Sunt aici”.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ O dronă a explodat în raionul Orhei: Traficul, sistat în apropiere de Brănești
/VIDEO/ O dronă a explodat în raionul Orhei: Traficul, sistat în apropiere de Brănești

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente