15 milioane de dolari au ajuns din Rusia în Moldova, doar în luna septembrie, pentru plătirea mai multor persoane ce urmau să voteze pentru un anumit candidat la prezidențiale și împotriva integrării europene la referendum. Astăzi dimineață, oamenii legii au mai efectuat 25 de percheziții pe caz. Poliția a identificat până acum 130.000 de cetățeni implicați în schema de corupere a alegătorilor, a anunțat șeful IGP, în cadrul unui briefing de presă.
„Stabilim un fenomen fără precedent pentru Republica Moldova, dar și pentru statele vecine și europene. Este vorba despre un amplu proces de finanțare și corupere, menit să perturbeze procesul electoral pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.
Potrivit oamenilor legii, grupul criminal organizat include și persoane aflate în Federația Rusă, care coordonează activitatea grupului într-o structură bine organizată:
- 130 de lideri teritoriali care coordonează activitatea grupului, strâng datele de identitate ale persoanelor recrutate și le transmit pentru deschiderea conturilor bancare în Rusia, fiind remunerați cu 250.000 ruble lunar (aproximativ 45.000 lei);
- 1.927 de președinți de sector care recrutează și coordonează activiștii din zonele respective, aceștia fiind plătiți cu 25.600 ruble lunar (aproximativ 4.600 lei):
- peste 50.000 de activiști care strâng datele de identitate ale simpatizanților, cu o remunerație similară președinților de sector:
- peste 70.000 de simpatizanți care sunt recompensați cu sume între 5.000 și 10.000 ruble (aproximativ 900 - 1.800 lei) pentru a vota conform instrucțiunilor primite.
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a precizat că în această schemă sunt vizate mai multe partide politice, nu doar unul, dar toate ar avea legături cu Ilan Șor și fostul său partid.
Toate persoanele implicate sunt cercetate în stare de libertate, iar autoritățile le recomandă cetățenilor care dețin carduri bancare legate de această schemă să le predea benevol. Dacă nu o fac, riscă să devină complici și să ajungă la închisoare.
„Mesajul nostru e simplu: Nu merită să fiți implicați în așa proces. Pentru câteva mii de lei riscați cu foarte mulți bani și toate bunurile personale. [...] Legea prevede că persoanele care fac denunț referitor la activitățile ilegale, în care au participat, și se dezic de ele, pot fi eliberate de răspundere penală. Noi de asta cunoaștem foarte multe detalii, pentru că avem foarte multe persoane care cooperează cu poliția și organul de urmărire penală”, a spus Dragalin.
Anterior, Ilan Șor a negat acuzațiile privind finanțarea ilegală, dar a confirmat finanțarea așa-numitor ambasadori ai fundației Eurasia, care promovează narativele Moscovei și detestă valorile europene.