Indiferent de vremea de afară parcurg zeci de kilometri pe jos sau în cel mai bun caz pe bicicletă pentru a livra facturi, ziare, scrisori, pensii, colete sau o vorbă bună. În schimb, primesc niște salarii derizorii. Se plâng poștașii, care spun că lefurile sunt prea mici, iar munca, anevoioasă. Despre cum e viața de poștaș, în satele Moldovei, vă povestesc chiar ei.
„Zilnic, 15 km parcurg”.
Gheorghe Porcescu ne-a povestit că muncește ca poștaș de 13 ani. L-am surprins chiar în acțiune, era lângă un gard, vorbind cu o bătrână. I-a adus o factură și explica pe îndelete cât trebuie să achite. Bărbatul susține că cutreieră în lung și-n lat, în cel mai bun caz cu bicicleta, trei sate, indiferent că plouă, e arșiță, noroi sau frig.
„Noi pe jos mai mult. Și un salariu mizerabil. Am 2.300 de lei”.
Cu părul înălbit de grijile timpului, la cei 66 de ani ai săi, spune că nu are timp să se odihnească.
„Vedeți! O să vă spună cum ajung eu. M-ar mulțumi 4.000 de lei. Un poștaș trebuie să găsească limbă comună cu fiecare”.
Se plânge pe salariul mic și poștărița din Ciocîlteni.
„Un sat întreg, 500 de gospodării cu 2.000 de lei. De 13 ani muncesc”.
Tot bicicleta îi este de ajutor.
Potrivit Poștei Moldovei, la moment sunt angajate circa 1918 persoane în funcție de poștaș, atât pe unitate întreagă cât și pe fracțiune de unitate. Salariile sunt calculate și stabilite în funcție de volumul de lucru, cantitatea de scrisori, ziare, pachete mici sau facturi.
