S-a dat dezlegare la distracţie în Piața Marii Adunări Naționale, unde vinul moldovenesc a curs râuri. Tradiţional, Ziua Vinului a reunit vinificatori din toată ţara. Organizatorii spun că în acest an s-a înregistrat un număr record de participanţi, care și-au expus cele mai alese licori.
Roșu, alb sau roze, vinurile au fost la mare căutare. Oaspeţi veniți din toate colțurile țări, dar și din străinătate au ţinut să deguste din toate câte un pic. Mai ales că licorile alese pe sprânceană au fost servite cu bucate tradiționale, care cu mirosurile îmbietoare au ademenit pe fiecare.
Muscat și tulburel, vinuri foarte bune. Astăzi, am venit în centrul orașului pentru a mă îmbogăți cu acest vin moldovenesc minunat.
La o masă am întâlnit un grup de oameni, ce-i leagă o prietenie de peste 60 de ani. Toți cu vârsta de 75, foști colegi de clasă, care au făcut o tradiție să se întâlnească pentru a depăna amintiri, anume de Ziua Vinului.
Vinul moldovenesc i-a impresionat și pe străini care ca de obicei au fost prezenți la marea sărbătoare într-un număr extrem de mare.
Tot în piață a fost amenajată o „Curte Ţărănească”, unde mai mulţi meșteșugarii și-au prezentat tehnicile tradiționale de olărit, sculptură în lemn, țesutul covoarelor și desen în vin. Tot acolo I-am întâlnit și pe Victor Pelin care ne-a amintit despre vechea tehnologie de producere a vinului.
Vinul Moldovei, produsul mândriei naționale, care ne duce faima în întreaga lume, va fi sărbătorit și mâine în PMAN.




































