Șapte săli de clasă și laboratoare au fost renovate și dotate cu mobilier și echipament de ultimă generație la Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău. Banii au venit dintr-un grant de 808.500 de euro oferit de Banca Mondială, în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației.
Elevii colegiului vor beneficia de două laboratoare mobile STEAM, 20 de Zspace (tehnologie inovatoare în domeniul realității virtuale folosită în educație), mai multe stații de lucru, calculatoare performante, tablete, laptopuri, ochelari VR și alte echipamente IT.
„Ne-am bucurat că am reușit să dezvoltăm programele din domeniul pedagogic, conform noilor tendințe și utilizând cele mai noi tehnologii, căci dezvoltarea unei societăți începe în sala de clasă atunci când elevii sunt bine pregătiți pentru o societate în schimbare. Prin contribuția MEC de dotare a spațiilor educaționale în întreaga țară, elevii vor avea buna pregătire de utilizare a tehnologiilor acolo unde vor merge după absolvire”, a spus Secretarul de Stat al MEC, Galina Rusu, în cadrul evenimentului de inaugurare a spațiilor renovate și dotate.
Oficialul a venit și cu un mesaj de felicitare către cei prezenți la eveniment: „Felicitări dragi elevi că veți învăța în spații educaționale renovate, utilizând tehnologiile cele mai avansate, care sunt doar în instituția dumneavoastră. Am siguranța că tehnologiile noi vor veni în ajutorul cadrelor didactice și vor contribui la motivarea discipolilor pentru învățare”.
În total, 7 instituții de învățământ superior și 6 colegii pedagogice din țară beneficiază de modernizări ale infrastructurii și ale programelor de studii în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat în perioada 2020-2025. Valoarea totală a proiectului constituie peste 35 de milioane de euro.









































