Rusia vrea să deraieze traiectoria europeană a Republicii Moldova, a declarat vineri, la Bruxelles, noul secretar general al NATO, Mark Rutte. Declarația a fost făcută la finalul primei reuniuni a miniștrilor de externe din statele aliate la care a participat oficialul în noua sa calitate, transmite Agerpres.
„În mod clar Rusia are un scop aici, care este de a deraia cumva traiectoria pro-europeană a Moldovei, și din această cauză ajutăm Moldova în orice mod putem, prin construirea capabilităților lor de apărare, prin ajutorul oferit pentru combaterea campaniilor de dezinformare, pentru a ne asigura că rămân cât se poate de puternici pentru a contracara acest lucru și că pot avea loc alegeri libere și că Moldova se poate dezvolta ca societate liberă”, a declarat Mark Rutte.
Întrebat ce măsuri intenționează să ia NATO în contextul referendumului de pe 20 octombrie privind aderarea Moldovei la UE, pentru a spori securitatea în Europa de Est, secretarul general a declarat că „lucrăm îndeaproape cu guvernul Maiei Sandu”.
În continuare, Rutte a venit cu aprecieri la adresa președintelui Moldova pentru leadership-ul de care dă dovadă și „pentru că încearcă să construiască o democrație stabilă în Moldova care este capabilă să se protejeze în special de ingerința hibridă care are loc din Rusia”.





















