Aproximativ 11.000 de soldați nord-coreeni sunt antrenați în Rusia și vor fi gata până la sfârșitul lunii octombrie, pentru a fi trimiși să lupte în Ucraina, a declarat Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militar ucrainean, transmite HowNews.
La acest moment, soldații nord-coreeni se antrenează în estul Rusiei pentru a lupta ulterior în Ucraina. Conform lui Budanov, aceștia vor fi gata să lupte la 1 noiembrie și vor folosi echipamente și muniții rusești.
Primul contingent de 2.600 de soldați va fi trimis în regiunea rusă Kursk, dar destinația celorlalte trupe nu se cunoaște la momentul curent.
Potrivit serviciilor speciale ucrainene, unii militari dintre cei trimiși de Phenian sunt deja în zone ocupate, iar șase ofițeri nord-coreeni ar fi fost deja uciși într-o lovitură cu rachete în urmă cu aproape două săptămâni.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat trimiterea armatei nord-coreene în ajutorul celei ruse, drept „primul pas către un război mondial”.
Agenția de informații sud-coreeană a confirmat informația transmisă de Budanov, enunțând cifra de 12.000 militare care vor fi trimiși de Kim Jong Un.
Pe rețelele de socializare circulă imagini în care se presupune că soldații nord-coreeni se antrenează la o baza militară rusă. Veridicitatea imaginilor nu a fost confirmată oficial.
Kremlinul a negat acuzațiile. Totuși, relațiile dintre Rusia și Coreea de Nord sunt mai strânse ca niciodată. În luna iunie, cele două state au semnat „Tratatul privind parteneriatul strategic cuprinzător”, care prevedere asistență militară reciprocă în cazul în care oricare dintre țări se confruntă cu o agresiune armată.





















