717.000 de alegători și-au exercitat dreptul la vot până la ora 12:00. Potrivit CEC, IGP ar fi documentata circa 20 de cazuri de incidente. Printre acestea s-ar regăsi și coruperea alegătorilor sau chiar transportarea organizată a acestora.
Incidente electorale: fotografierea buletinelor de vot, deteriorarea buletinelor, agitație electorală, transportare organizată a alegătorilor și trei cazuri de bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor.
În străinătate sunt funcționale toate secțiile de votare, iar de la 14:00 se vor mai deschie 22 de secții de votare în SUA și Canada.
Între timp, Poliția a comunicat la ora 13:00 că documentează circa 34 de cazuri de încălcări.
TV8.md reamintește că astăzi, la cele peste 2.200 de secții de votare din țară, cât și de peste hotare, sunt așteptați peste 2,7 milioane de alegători. Fiecare va primi câte două buletine de vot - unul cu cei 11 candidați la prezidențiale și altul cu opțiunea „da” sau „nu” la referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova.
Pentru a putea vota la referendum și prezidențiale trebuie să vă prezentați la secțiile de votare cu buletinul de identitate sau pașaport. Doar că atenție, dacă v-ați prins că aveți actele expirate, veți putea vota doar în baza pașaportului. Cei care nu au decât un buletin expirat, pot să facă unul provizoriu chiar în ziua alegerilor la orice filială a Agenției pentru Servicii Publice.
Pentru alegerile din acest an au fost deschise 1988 de secții de votare în țară, inclusiv 30 în Zona de Securitate pentru moldovenii stabiliți în stânga Nistrului. Peste hotare avem 228 de secții, cele mai multe fiind în Italia, Germania și Franța.