Mircea Geoană susține „prin toate mijloacele” traseul european al Republicii Moldova. Fostul secretar general adjunct NATO a confirmat din nou angajamentul său față de țara noastră, a mulțumit moldovenilor mobilizați la vot în toată lumea și a condamnat imixtiunea Rusiei pe teritoriul Moldovei.
„Un cuvânt de apreciere pentru diaspora basarabeană. Deşi la limitǎ, o majoritate a cetățenilor a votat în favoarea referendumului, provocând efecte politice si juridice importante. Rusia a aruncat cu disperare întreg arsenalul de rǎzboi hibrid: dezinformare, intimidare, folosirea pionilor otrăviți, a rețelelor de spionaj şi de crimǎ organizatǎ, mituirea populației. Toate s-au lovit de voința majorității basarabenilor de a avea un viitor liber, demn şi mai prosper, alături de noi, în Europa democratică”, a declarat Geoană.
„Vom continua să comunicăm și convingem pe cei care au votat împotrivǎ la referendum, cǎ un viitor european este bun pentru toți cetățenii, iar abandonarea traseului european ar avea ca efect nu o Republicǎ Moldova mai sigurǎ, ci una săracǎ, izolatǎ şi vulnerabilǎ”, se arată în mesajul fostului șef adjunct NATO.




































