Un băiat de 17 ani a fost prins în timp ce conducea o mașină pe străzile Capitalei. Acesta a atras atenția inspectorilor după ce s-ar fi deplasat pe contrasens și fără sistemul de iluminare al mașinii activat.
Incidentul a avut loc la intersecția străzilor Mihai Eminescu și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală. Oamenii legii au stabilit că tânărul, originar din Chișinău, este minor și că nu deține dreptul legal de a conduce.
Minorul a predat benevol mai multe pachețele, despre care tot el a declarat că ar conține substanțe interzise.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele acestui caz.




























































