Partidul Liberal, Partidul Național Moldovenesc și Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, au venit cu declarații oficiale pe paginile lor de Facebook, în contextul turului II al alegerilor prezidențiale. PL a anunțat că o va susține pe Maia Sandu, PNM a îndemnat la vot contra lui Stoianoglo, iar CUB spune că dorește un „președinte al tuturor cetățenilor”.
Mihai Ghimpu, alături de alți reprezentanți PL, au declarat la unison că o susțin pe candidata PAS, Maia Sandu:
„Partidul Liberal nu vinde viitorul european și neamul Rusiei imperialiste”.
Liderul PNM, Dragoș Galbur, a numit alegerile de pe 3 noiembrie„un moment decisiv pentru Republica Moldova”. În mesajul său, Galbur a subliniat că Federația Rusă este „inamicul istoric al Republicii Moldovei” și a îndemnat cetățenii să meargă la vot cu hotărâre „și să votăm împotriva lui Alexandr Stoianoglo, împotriva Rusiei”.
Igor Munteanu și partidul său „susțin un președinte care să fie garanția siguranței cetățenilor, unității naționale și integrării europene”. Munteanu a subliniat importanța fiecărui vot și a îndemnat cetățenii să participe la alegeri cu responsabilitate.
TV8.md amintește că actuala șefă de stat, Maia Sandu, și fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, susținut de socialiști, se vor duela în turul doi al alegerilor prezidențiale, care va avea loc pe 3 noiembrie. În urma primului tur, Sandu a obținut un scor de 42,49%, iar Stoianoglo - 25,95%.