Decizia Curții Constituționale (CC) de validare a rezultatului referendumului constituțional privind parcursul european al țării, este una istorică. Opinia a fost exprimată de expertul politic Nicolae Negru, în cadrul ediției de joi, 31 octombrie, a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. Negru a mai subliniat că referendumul a trecut conform legii, chiar dacă la limită. De cealaltă parte, analistul Corneliu Ciurea este de părere că decizia Înaltei Curți este una controversată.
„E o decizie istorică, desigur. Referendumul a trecut conform legii, așa cum a trebuit să treacă, chiar dacă la limită”, a subliniat Nicolae Negru.
Co-președintele Ligii Orașelor și Comunelor, Alexandru Bujorean consideră că validarea referendumului de către CC reprezintă o încheiere firească a unui proces îndelungat. Bujorean susține că modificările din Constituție, ar trebui să fie reflectate și alte acte normative.
„Este important să nu ne oprim aici, iar acele articole incluse în legea supremă să fie reflectate și în alte acte normative. Nu mai putem merge cu jumătăți de măsură”, a menționat Bujorean.
Și șeful Cabinetului președintei, Adrian Băluțel este de părere că o dată cu referendumul și decizia CC, Republica Moldova a consfințit în Constituție aspirațiile cetățenilor săi.
Analistul Corneliu Ciurea împărtășește, însă, o altă opinie. El spune că decizia CC este controversată.
„Este o decizie controversată a CC. Mai mulți juriști au semnalat că Codul electoral prevede un pic altceva... Se spune că unii judecători ai CC au luat această decizie sub o mare presiune politică. Noi deja nu ne mirăm. Constatând acest lucru, a fost o decizie politico-juridică, nu juridico-politică”, a menționat Corneliu Ciurea.
Precizăm că referendumul a trecut la limită cu votul a 50,35% dintre alegători. Balanța a fost schimbată de diaspora din Occident, în procesul de numărare a ultimelor voturi.
Joi, 31 octombrie, Curtea Constituțională a validat rezultatele referendumului.




































