Accident la Sîngerei. Două mașini au fost grav avariate după ce s-au ciocnit în zona localității Țambula. Poliția a comunicat pentru TV8 că nimeni nu a avut de suferit.
Potrivit ofițerei de presă Lilia Harea, un automobil de marca Renault ieșea de la o benzinărie și, efectuând o manevră de întoarcere, s-a ciocnit cu un Mercedes.
Oamenii legii au stabilit că niciun șofer nu era beat la volan.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.




































