În ultimele ore au fost identificate atacuri cibernetice masive și coordonate asupra infrastructurii informaționale electorale de vizualizare a ratei de participare la scrutin. Atacurile provin din mai multe locații din diferite state ale lumii, informează Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică.
În urma acestor acțiuni, se înregistrează dificultăți temporare în procesul de interconectare dintre secțiile de votare și sistemele centrale de evidență, atât pe teritoriul țării, cât și în secțiile organizate în străinătate.
STISC lucrează în prezent la remedierea problemelor. Până acum, au fost suplimentate capacitățile tehnice pentru procesarea și asigurarea continuității serviciilor, au fost implementate măsuri adiționale de securitate cibernetică și se colaborează cu partenerii internaționali pentru investigarea cazurilor.
Autoritățile asigură cetățenii că sistemele critice sunt menținute funcțional și situația este în continuare monitorizată.