CEC-ul s-a arătat îngrijorat de ceea ce se întâmplă în Federația Rusă, unde mii de moldoveni au fost aduși cu autocarele în mod organizat la votare. Astfel, că îmbulzeală s-a format încă de dimineață. La fel ca în primul tur, alegătorii au fost obligați să treacă prin detectoarele de metale. După votare, doritorii erau invitați la un prânz gratuit într-o altă locație, ne-au spus unii oameni de acolo. Pe de altă parte, mulți moldoveni din Rusia au fost transportați cu autobuzele sau avioanele la Minsk, Baku, dar și Istanbul.
La Moscova, procesul de votare din turul II a fost tras ca la indigo cu cel din primul tur. Un rând de câteva zeci de metri s-a format încă înainte de a fi deschise secțiile. În timp ce stau la coadă, pe fundal cântă muzică rusească, dar și în limba română, oamenii fiind supravegheați de militari înarmați. La un moment dat alegătorii se încing la dans în mijlocul străzii.
La fel ca în primul tur nu a lipsit muzica live, dar și detectoarele de metale prin care au fost obligați să treacă înainte să-și exercite votul.
Unele surse TV8 spun că oamenii au fost aduși, ca și pe 20 octombrie, cu autocarele. Mai mult, după votare unii moldoveni de acolo ne-au spus că erau invitați la un prânz gratuit într-o altă locație, iar pe lângă mâncare și acolo au avut parte de un concert.
Acești moldoveni au spus că au zburat peste 10 ore până la Moscova, ei muncind în Kamceatca. Nu e clar dacă au venit din cont propriu sau li s-a plătit biletul.
„Noi am zburat 10 ore și jumătate. Încă nu ne-am aclimatizat, nu am dormit. Sper să votăm”.
„Cinci oameni suntem din Kamceatka. Dar cum ați ajuns acolo? Nu de viață bună”.
Tot cu autocarele mulți dintre moldovenii din Rusia au fost transportați la secțiile de votare din Minsk și Baku. Deși mai multe surse ne-au spus că aceștia sunt duși gratuit, o agenția de presă din Belarus scria că moldovenii au ajuns acolo din cont propriu.
„Mergem la Minsk să votăm”.
Alții însă au fost duși în mod organizat cu avionul. La fel aceleași destinații Minsk, Baku, dar și Istanbul.
„Noi zburăm la Minsk pentru că în Federația Rusă au fost repartizate doar 10 000 de buletine de vot. Avionul este plin, toți sunt cu dispoziție bună”.
„Cu dispoziție bună, împreună cu rudele ne-am mobilizat, ne vom duce și ne vom onora obligația civică”.
Deocamdată, nu e clar despre câte curse de autocare sau avioane este vorba. Cert e că și la Minsk îi așteaptă o gustare gratuită, condimentată cu muzică.
Muzică populară, de această dată, găgăuză, a fost și la o secție de votare din Turcia. Acolo la fel oamenii au fost aduși organizat, au scris mai multe canale media.
Astfel, că la un moment dat s-a format o coadă lungă, unii țineau în mână un steag mare al autonomiei găgăuze.
De altfel, s-au împărțit și stegulețe mai mici, nu e clar de cine au fost aduse și plătite.
„Moldovenesc este, este găgăuz și rus. Cel rus nu a fost luat de nimeni”.
Ulterior, unii s-au arătat nemulțumiți că au stat multe ore la coadă.
Codului Electoral interzice transportarea organizată a alegătorilor spre secțiile de votare în ziua alegerilor. Asemenea acțiuni sunt sancționate contravențional cu amendă de la 3000 de lei până 6000 de lei, în cazul persoanelor fizice. În timp ce persoanele juridice riscă amendă de la 9000 de lei până la 15 mii de lei, cu privarea în toate cazurile de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni până la un an. Pe de altă parte, fraud
area voturilor potrivit Codului Penal, se pedepsește cu până la 5 ani de închisoare și amendă de peste 50 de mii de lei. Iar cei care acceptă bani pentru a vota un candidat riscă amendă până la 37 de mii cinci sute de lei. Comisia Electorală Centrală s-a arătat în grijorată de toate încălcările, precizând că oamenii legii au fost anunțați.




































