Ministerul de Externe din Rusia anunță că l-a convocat pe ambasadorul Moldovei la Moscova, Lilian Darii. Acestuia i-a fost prezentat un protest ferm în legătură cu „acțiunile discriminatorii și neprietenoase ale autorităților de la Chișinău față de observatorii ruși din cadrul misiunii de monitorizare a alegerilor prezidențiale în Moldova”.
În comunicat, Ministerul rus susține că „înainte de primul tur al alegerilor și referendum care au avut loc pe 20 octombrie, autoritățile moldovenești au refuzat nejustificat acreditarea a cinci observatori internaționali din Rusia. Înainte de al doilea tur, care a avut loc pe 3 noiembrie, în aeroportul Chișinău, la trei membri ruși ai misiunii Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al OSCE, li s-a refuzat intrarea în Moldova, în pofida faptului că aveau acreditare din partea Comisiei Electorale Centrale a Moldovei”.
Autoritățile ruse spun că au comunicat această informație conducerii centrale a Biroului prin intermediul Reprezentanței Permanente a Rusiei pe lângă OSCE de la Viena.
Solicitați de TV8, reprezentanți Ministerului de Externe de la Chișinău, nu ne-au răspuns deocamdată.
De dimineață, Chișinăul a subliniat că alegerile din Republica Moldova au întrunit toate standardele naționale și internaționale, fapt confirmat de rapoartele preliminare ale misiunilor internaționale de observare a alegerilor. Aceleași rapoarte au salutat rezistența Republicii Moldova în fața asaltului fără precedent asupra democrației sale cu implicarea forțelor ostile din afara țării.