Schimbări în Guvern în următoarele 10 zile. Prim-ministrul Dorin Recean a făcut anunțul în debutul ședinței de astăzi a Executivului. Acesta nu a precizat însă cui i se clatină fotoliul.
„Mulțumesc celor care au votat pentru doamna Sandu și celor care l-au votat pe Stoianoglo, pentru că au atras atenția la problemele pe care le avem. În următoarele 10 zile voi veni cu propuneri de schimbări în Guvern”, a declarat premierul.
Recean a criticat sistemul judiciar, afirmând că nu funcționează suficient și că este nevoie de oameni curajoși care să aplice legea corect:
„Despre fraudă. A fost masiv. Cercetările trebuie să fie finalizate, este clar că justiția nu a funcționat suficient. Justiția nu constă doar din legi, din organe de autoadministrare, constă și din oameni curajoși, care aplică legea. Noi nu mai putem merge în așa ritm și cu așa oameni”.
Totodată, premierul a mulțumit Poliției, CNA-ului, procurorilor și judecătorilor onești, care, potrivit lui, au acționat prompt în ultimele săptămâni pentru a proteja democrația din Moldova.
TV8.md amintește că președinta realeasă, Maia Sandu, a declarat la dezbaterile din 28 octombrie de la Moldova 1 că e nevoie de schimbări în echipa de guvernare. Sandu a spus că după ce a mers în localități, a auzit în ce domenii există cele mai multe nemulțumiri, iar oamenii își doresc schimbări și a subliniat că acestea trebuie să aibă loc până la sfârșitul acestui an. Președinta a admis că actuala guvernare a comis mai multe greșeli, iar unii oameni de la guvernare s-au descurcat mai puțin bine.
Iar în ultimele zile de campanie pentru turul doi de prezidențiale, Blocul „Împreună”, format din trei partide pro-europene, a cerut de la Maia Sandu schimbarea a cinci miniștri. Este vorba de cel al Infrastructuri și Dezvoltării Regionale, șeful de la Interne, Agricultură, Justiție, dar și Economie.