Președintele american Joe Biden se va întâlni cu Donald Trump miercuri, la ora locală 11:00 (18:00, ora Moldovei) în Biroul Oval. Anunțul a fost făcut de purtătoarea de cuvânt a președintelui în funcție, Karine Jean-Pierre. Tradiția întâmpinării la Casa Albă a noului președinte de către cel vechi a fost boicotată de Trump în 2020, transmite News.ro.
Joe Biden, care l-a sunat pe Trump pentru a-l felicita că a câștigat alegerile, s-a angajat joi să asigure un transfer de putere „pașnic și ordonat”.
Donald Trump, care nu și-a recunoscut niciodată înfrângerea suferită în 2020 în fața lui Joe Biden, a boicotat anterior ceremonia de învestire a actualului președinte. Totuși, noul ales al poporului a declarat joi „că așteaptă cu nerăbdare această întâlnire” de la Casa Albă.
De-a lungul timpului, întâlnirile dintre Biden și Trump au fost rare. Cei doi au fost urmăriți la televizor, în iunie, pentru prima lor dezbatere directă din cadrul alegerilor prezidențiale. Prestația slabă al lui Biden din cadrul acestora, a dus în cele din urmă la retragerea acestuia din cursa pentru Casa Albă.
O a doua apariție comună a celor doi oficiali a avut loc pe 11 septembrie la New York. Trump și Biden au participat la ceremonia de comemorare a 23 de ani de la atacul terorist asupra Turnurilor Gemene.
Tradiția întâmpinării la Casa Albă a noului președinte de către cel vechi face parte din procedurile de tranziție politică în Statele Unite ale Americii. Aceasta este o practică simbolică care reflectă continuitatea democrației și a instituțiilor guvernamentale, în ciuda schimbărilor politice. În mod tradițional, atunci când un președinte în funcție pierde alegerile și este înlocuit de un nou președinte ales, cel care pierde organizează o întâlnire cu înlocuitorul său la Casa Albă, pentru a-i transmite informațiile necesare și a facilita tranziția de putere.
Tradiția a fost respectată de-a lungul decadelor, inclusiv în 2009, când președintele George W. Bush l-a întâmpinat pe Barack Obama, și în 2017, când Obama l-a întâmpinat pe Donald Trump. Totuși, în 2020, Donald Trump a refuzat să îl invite pe Joe Biden la Casa Albă pentru a discuta tranziția, întrucât Trump a contestat rezultatele alegerilor și a refuzat să recunoască înfrângerea până în ultimele zile ale mandatului său. Acest gest a fost considerat o încălcare a unei tradiții importante în politica americană.





















