Peste 100.000 de oameni au ieșit sâmbătă seară pe străzile din Valencia. Scopul protestatarilor a fost de a critica autoritățile spaniole pentru gestionarea haotică a inundațiilor care au făcut cel puțin 220 de morți în sud-estul Spaniei săptămâna trecută, transmite Agerpres.
Demonstranții s-au adunat la sfârșitul după-amiezii în fața primăriei din Valencia, după care au ajuns la sediul administrației regiunii.
O mare parte din furie este concentrată asupra președintelui regiunii Valencia, Carlos Mazon și asupra premierului socialist Pedro Sanchez.
Cei doi lideri sunt acuzați că au subestimat riscurile și au coordonat slab eforturile de salvare după inundațiile din 29 octombrie.
Printre alte acuzaţii aduse de cei afectaţi se numără faptul că populaţia nu a fost alertată prin intermediul telefoanelor mobile decât seara, când multe zone erau deja inundate. Principalul responsabil pentru situaţii de urgenţă din regiune, Salomé Pradas, a recunoscut joi că nu ştia de existenţa acestui sistem de alertă, înainte de a-şi retrage declaraţia.
De asemenea, şeful executivului regional Carlos Mazon este acuzat că a lipsit timp de mai multe ore în timp ce începuse deja să plouă, iar comitetul de urgenţă se reunise. Carlos Mazón s-a apărat spunând că lua parte la „un prânz de lucru” într-un restaurant din Valencia împreună cu un jurnalist, potrivit presei spaniole.
Protestatarii au cerut demisia celor doi, numindu-i „Asasini” și au scandat: „Mâinile noastre sunt pătate cu noroi, ale voastre cu sânge”.
O parte dintre participanți au aruncat cizme murdare de noroi în fața clădirii guvernului și „au tencuit” pereții clădirii cu propriile mâini.
Deşi demonstraţia a fost în mare parte paşnică, poliţia a intervenit la un moment dat împotriva protestatarilor care aruncau cu pietre. Obiectele aruncate spre clădirea Consiliului municipal au provocat pagube minore.
video: x/Cyrus_In_The_X
TV8.md amintește că peste 220 de persoane și-au pierdut viața, în timp ce alte aproape 80 sunt date în continuare dispărute, în urma inundațiilor de la sfârșitul lunii octombrie din Spania, considerate unul dintre cele mai grave dezastre naturale din Europa din ultimele decenii.





















