Președinta Maia Sandu condamnă survolarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către dronele Federației Ruse. Șefa statului a subliniat că, deși momentan acestea nu reprezintă un pericol direct pentru cetățeni, autoritățile trebuie să rămână vigilente.
„Din prima zi de război am făcut totul ca să protejăm spațiul aerian al R. Moldova, inclusiv aceste achiziții pe care le-am făcut (radar) au fost ca să putem depista și să nu avem situații care creează pericol pentru cetățeni”, a declarat Maia Sandu într-o conferință de presă.
Președinta a mai explicat că dronele depistate nu constituie un pericol iminent, conform rapoartelor autorităților, dar a subliniat că prezența acestora în spațiul aerian al țării reprezintă un motiv de îngrijorare, având în vedere apropierea războiului din Ucraina de granițele Moldovei.
„Din ce au raportat instituțiile, aceste drone nu prezintă pericol pentru cetățeni, dar în continuare trebuie să fim vigilenți și să achiziționăm tehnica de care este nevoie ca să avem toată țara protejată și ca toți cetățenii să se simtă în siguranță”, a mai adăugat Sandu.
În ceea ce privește eficiența radarului francez, care nu a reușit să depisteze aceste aeronave, președinta a reafirmat necesitatea continuării investițiilor în tehnică pentru protejarea întregului spațiu aerian al Moldovei și pentru asigurarea siguranței cetățenilor.
TV8.md amintește că două drone, de proveniență rusească, au fost găsite ieri în raioanele Căușeni și Rîșcani. În acest context, Ministerul de Externe de la Chișinău a cerut „stoparea imediată a lansării acestora”.
Responsabilii din cadrul Ministerului Apărării ne-au spus că radarul de monitorizare a spațiului aerian, care a fost achiziționat la sfârșitul anului trecut, nu a detectat cele două aparate întrucât acestea zburau la altitudine joasă.
Potrivit oamenilor legii, obiectul găsit la Căușeni este un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip „Shahed” de origine rusească și nu avea atașat explozibil. Săptămâna trecută, autoritățile ucrainene au anunțat că, în ultima perioadă, rușii lansează în timpul atacurilor mai multe drone fără explozibil, pentru a încărca Sistemul de apărare antiaeriană al Ucrainei.







































