O mamă și cei trei copii ai ei au fost uciși în urma unui atac cu rachetă în orașul ucrainean Krivoi Rog. Femeia și copiii se aflau în apartamentul în care locuiau în momentul exploziei. Doar tatăl celor trei micuți a supraviețuit, acesta fiind în altă cameră din apartament în timpul atacului.
Tragedia a avut loc luni, 11 noiembrie, la Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, anunţă autorităţile ucrainene, potrivit AFP și Adevărul.
O rachetă rusească a distrus o porţiune a unui bloc luni dimineaţa. Informația a fost confirmată de Serhii Lysak, șeful Administrației militare a regiunii Dnepropetrovsk, pe Telegram.
Corpurile lor au fost descoperite a doua zi dimineață sub dărâmăturile unui bloc de apartamente distrus în atac, potrivit guvernatorului regiunii. Cea mai tânără victimă avea mai puțin de un an.
Patru persoane au murit în urma atacului. Toate victimele aparțineau unei singure familii: o mamă, cei doi fii ai ei, în vârstă de zece și doi ani, și o fiică de două luni, a informat Ukrainska Pravda.
Aproximativ 40 de imobile rezidenţiale din orașul Krivoi Rog, un important centru industrial situat în sud-estul Ucrainei, au fost avariate în urma atacului rusesc, a anunţat ministrul ucrainean de Interne Igor Klîmenko. În urma atacului au fost rănite și alte persoane.





















