Ferran Torres, jucătorul celor de la FC Barcelona și a naționalei de fotbal a Spaniei, s-a întors acasă pentru a-i ajuta pe sinistrații din Valencia. Regiunea sa natală a fost grav afectată de inundațiile care au cauzat moartea a circa 230 de persoane, transmite Digisport.
Într-o imagine de pe rețelele de socializare, fotbalistul Barcelonei apare plin de noroi, alături de un alt voluntar.
La derby-ul de acum o săptămână, cu Espanyol, Torres, accidentat la coapsă, nu a fost văzut în tribune. Cauza lipsei sale au fost inundațiile din regiunea natală.
„Îl înțeleg pe deplin pe Ferran Torres. Nu a avut puterea să vină și înțelegem asta. Sunt unele lucruri care sunt mai importante decât fotbalul”, a declarat atunci antrenorul Barcelonei, Hansi Flick.
Ferran Torres, în vârstă de 24 de ani, născut în Valencia, a jucat pe Mestalla până în 2020, când a fost cumpărat de Manchester City cu 35 de milioane de euro. Ulterior, a semnat cu FC Barcelona, în 2022.




































