Șefa statului, Maia Sandu, îi așteaptă pe reprezentanții partidelor politice din țară luni, 18 noiembrie, la Președinție. Pe agenda discuțiilor dintre președintă și politicieni se regăsesc reforma justiției și lupta împotriva corupției. Anunțul a fost făcut de șeful Cabinetului președintei, Adrian Băluțel. Acesta nu a precizat dacă sunt chemați și politicienii din opoziție.
Întrevederea președintei Maia Sandu cu reprezentanții partidelor politice urma să aibă loc joi, 14 noiembrie, însă ca urmare a solicitărilor din partea mai multor reprezentanți ai formațiunilor politice de a amâna discuția , aceasta a fost mutată pentru ziua de luni.
Luni, 11 noiembrie, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), Maia Sandu a menționat că „statul trebuie să lupte mai mult împotriva corupției politice”. Astfel, Guvernul, Parlamentul și alte instituții urmează să vină cu un plan concret pentru a asigura examinarea prioritară a acestor cauze, în special cele privind cumpărarea de voturi.
„Am văzut cum grupări criminale au încercat să substituie voința cetățenilor, prin cumpărarea de voturi au încercat să influențeze decizii importante. Am discutat cu instituțiile responsabile care reprezintă justiția despre faptul că această grupare criminală se ocupă de corupție politică nu de azi și nu de ieri. (...) Nu am văzut acțiuni ferme, suficiente din partea organelor de drept. (...)
Am discutat despre lucrurile care trebuie să se întâmple în următoarele săptămâni și luni pentru ca Moldova să poată asigura respectarea votului autentic al cetățeanului. E nevoie de modificări la nivel de legislație, care să restrângă termenul de examinare a dosarelor de corupție politică. Guvernul, Parlamentul și alte instituții urmează să vină cu un plan concret pentru a asigura examinarea prioritară a acestor cauze. (...) Am vorbit despre nevoia de consolidare a legislației ce ține de securitatea națională”, a spus Sandu.