Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1451: NATO 3.0, mișcarea lui Putin, invitație lui Trump și Zelenski la München. „Vechea lume a dispărut"

/VIDEO/ Calculator de pensie în Moldova: Vârstă, indexare și reexaminare. Cine împarte bani bătrânilor

missing
13 noiembrie 2024, ora 18:00

Se majorează, se indexează, dar tot nu de ajuns pentru un trai decent. Pensia este un sistem de protecție socială destul de recent. De exemplu, cel din Moldova are mai puțin de 80 de ani. Conform standardelor internaționale, pentru ca un pensionar să aibă un trai decent, statul trebuie să-i asigure o pensie egală cu 40% din salariul mediu lunar pe economie. Or, ponderea pensiei din salariu, ne arată nivelul de trai al unui pensionar.

 „În Republica Moldova această pensie de peste 40% chiar, a fost doar o scurtă perioadă de 10 ani. Din 85 până în 95. Ea a crescut treptat și doar în 85 a ajuns 40%, a urcat mai sus și în perioada 90-95 a fost chiar peste 50% din salariu, dar nu de aceea că pensia era mare, dar salariul atât de tare s-a prăbușit și pensionarii comparativ cu restul au trăit tot foarte rău, dar puțin, puțin mai bine, dar tot foarte rău. S-a prăbușit și pensia și salariile tot, dar pensionarii, statul cumva îi proteja”, susține Veaceslav Ioniță.

Expertul economic afirmă că anul 2000 a fost unul de cumpănă, deoarece pensia reprezenta doar 25% din salariul mediu – insuficient pentru a acoperi nevoile zilnice. În primul mandat al guvernării comuniștilor, situația pensionarilor s-a îmbunătățit vizibil. Din 2001, pensiile au crescut anual în medie cu 21,8%, atingând în 2005 un maxim istoric de 33% din salariul mediu. În 2020, pensia reprezenta 29% din salariul mediu pe economie, iar în prezent acest indicator a ajuns la 32%.

Totuși, de ce statul nu poate asigura o pensie decentă, conform standardelor internaționale? Cauza principală este lipsa persoanelor angajate. Dacă în 1990 pentru pensia unui bătrân lucrau trei persoane, în prezent raportul este de aproape 1 la 1. Din cauza problemelor demografice, guvernul a fost nevoit să revizuiască politica de indexare.

Până în 1999, indexarea pensiei era raportată la salariu. Cu cât creștea salariu mediu, atât creștea și pensia. De exemplu, dacă salariul mediu se mărea cu 10% și pensia creștea cu 10%. Adică, odată cu creșterea bunăstării angajaților, creștea și bunăstarea pensionarilor.

Din 1999, din cauza lipse forței de muncă, această formulă nu mai putea să fie aplicată. Prin urmare, indexarea pensiei se raporta la punctul de mijloc dintre salariu și inflație. De exemplu, dacă salariul creștea cu 10%, iar inflația cu 4%, atunci pensia se indexa cu 7%. Drept rezultat: un pensionar o ducea mai greu decât un angajat.

„Dacă un profesor a lucrat 40 de ani într-un sat, într-o școală, profesor de matematică și a ieșit la pensie,  peste 13 ani un coleg de-a său mai tânăr, care tot a lucrat în aceeași școală, profesor de matematică și a predat aceleași obiecte, aceiași și a ieșit la pensie. Pensia celui care a ieșit 13 ani în urmă este de două ori mai mică decât pensia celui care a ieșit acuma”, spune Ioniță.

În 2017, nici această formulă nu mai era sustenabilă, de aceea s-a decis indexarea pensiei doar în raport cu inflația. În aceste condiții, bunăstarea pensionarului rămânea constantă. 

Adică, dacă în 2017, un pensionar își permitea doar 2 kg de carne pe lună, în 2024, își va permite tot 2 kg, nici mai mult nici mai puțin.

Dar, realitățile economice au arătat că în situații de criză profundă, guvernarea nu-și poate menține acest angajament. De exemplu în anul 2022, când inflația a atins vârful de 34,7%, pensiile au fost indexate cu doar 15%, din lipsă de fonduri. Chiar și așa, guvernul este obligat să ia bani de la buget pentru a menține sustenabil sistemul de pensii.

„Noi suntem acuma nevoiți să luăm bani din bugetul de stat, bani care ar trebui să meargă la medicină, educație, infrastructură, drumuri, dezvoltare, noi suntem forțați să luăm banii și să-i dăm la sistemul de pensii. Și din ce în ce mai mult. Și chiar luând bani, 15 miliarde, degrabă 20 miliarde de lei din bugetul de stat și dându-l la sistemul de pensionare, chiar și cu acești bani enormi, care sunt de 10 ori mai mult decât tot ce investim noi în drumuri, banii aceștia sunt prea puțini ca să putem plăti o pensie decentă”, a mai declarat expertul.

În condițiile în care statul nu poate asigura creșterea pensiei pentru toate grupurile de pensionari, acesta îi ajută pe cei mai vulnerabili. Există două metode de suport: acordarea de plăți unice și mărirea pensiei minime.

Astfel, dacă în 2021, pensia medie în Republica Moldova era de 2067 de lei,  în 2024 a ajuns la 3926 de lei – o creștere de 90%. Deși această majorare depășește inflația de 65%, Ioniță avertizează că simpla comparație între pensie și inflație nu reflectă pe deplin realitatea:

„Nu prea este corect să faci lucru acesta, așa o analiză, că structura de consum a pensionarului se deosebește de structura de consum a unui cetățean simplu. Vă dau un lucru. În mediu la noi produsele alimentare se iau 40%. Pentru cei ma săraci, pentru că vorbim de cei mai săraci, produsele alimentare ajung aproape 60%. Și atunci când tu ai produsele alimentare și pe urmă la produsele alimentare iar te iei diferit, că dacă iei legumele care este produsul de bază al pensionarului, că mai mănâncă poate pensionarul și carne și pește, dar nu atât de des. Și atunci iei pe produsele lui, vezi că aici prețul a crescut cu mult mai tare. La facturi avem facturi avem prețuri cu mult mai mari. Dacă am face o inflație a pensionarului, atunci  cred că pensionarii astăzi o duc cam cum au dus-o 5 ani în urmă”.

Câte despre prognoze, expertul susține că pensionarii cei mai săraci o vor duce puțin mai bine, iar cei cu pensii mai mari vor rămâne la același nivel.

„Pensionarii care sunt cei mai săraci, o vor duce puțin mai bine, iar la cei cu pensii mai mari, din nefericire sistemul de indexare este de o așa manieră că nu le permite creșterea bunăstării. Deci îi conservăm la nivelul care este. Aș spune așa 30-40% din pensionarii care o duc cel mai bine, dacă poți spune că un pensionar o duce bine, ei nu vor avea o creștere a bunăstării vor trăi la același nivel în următorii 5 ani. Încă vreo 20% ușurel, dar cei mai săraci, prin sistemul acesta de plăți unice, prin sistemul de pensia minimă, lor li se va crește calitatea vieții. Simplu spus dacă ei nu își permit acum să cumpere 100 grame de carne, peste un an sau doi își va permite, dar acești cei mai săraci. Aș spunea așa 40% din cei mai săraci pensionari, cu certitudine în următorii 5 ani vor trăi mai bine”, a conchis Veaceslav Ioniță. 

Fostul premier Ion Sturza, invitat la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În căutarea dreptății pentru copiii schilodiți sau decedați. Ce pot face părinții ai căror copii au decedat ori s-au traumat pe terenurile gestionate de autorități? Cine mai poate să-i ajute? Unde să-și caute dreptatea? Doar la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ambasadorul Ucrainei, Rahovei Paun, la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vama – între securitate, contrabandă și corupție. Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, în premieră la Cutia Neagră PLUS. detalii despre contrabanda de arme și cazul Leușeni. rețele criminale, droguri, țigări și trafic transfrontalier. Transnistria – zonă gri pentru controlul vamal și integrarea UE. corupția din interiorul Serviciului Vamal. arestări, dosare penale și funcționari suspendați. taxe vamale pentru colete online (Temu, AliExpress). legături politice, protecție și lipsă de integritate.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este posibil să cumperi 10 ari de pământ în luxosul cartier din Valea Morilor cu 50 de euro? Sau 7 ari de teren pentru construcții lângă Circ cu 700 de lei? Pentru Vlad Andronachi și un alt fost fruntaș PD - a fost posibil! Ce se construiește astăzi pe terenurile cumpărate pe bănuți, vedeți la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Invitatul noii ediții a emisiunii Cutia neagră PLUS cu Mariana Rață este directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Discutăm cele mai sensibile subiecte ale momentului: Tentative de obținere frauduloasă a cetățeniei și noua lege care schimbă regulile pentru toți. Cum au ajuns mii de străini să ceară cetățenia Republicii Moldova. Retragerea cetățeniei pentru cei implicați în acțiuni împotriva statului. Zeci de examinatori reținuți în dosarele de corupție la permise – de ce fenomenul nu se oprește? Problemele moldovenilor din Marea Britanie la preschimbarea permiselor. Consiliul pentru investiții sensibile ascunde numele companiilor? Toate răspunsurile le aflăm la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este bugetară, dar trăiește în lumea brandurilor de LUX: Chanel, Prada, Gucci, Valentino. Ținutele viceprimarului Chișinăului fac cât o avere întreagă. Conduce doar SUV-uri BMW pentru care ar trebui să adune o viață. Care este secretul Irinei Gutnic pentru o viață de VIP, aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul judecătorilor Curții de Apel Centru provoacă tot mai multe nedumeriri. Aproape jumătate dintre rapoartele Comisiei de vetting privind magistrații de la Apel au fost trimise la reexaminare de CSM. Ce nu e bine în aceste rapoarte? Înseamnă asta că nu își face bine treaba Comisia de Vetting? Despre aceste și alte întrebări, discutăm la Cutia Neagră PLUS: președintele Comisiei de Vetting Andrei Bivol, membra Consiliului Superior al Magistraturii Livia Mitrofan și avocata Cristina Ciubotaru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
La 10 zile după tragedia în care o fată de 13 ani a căzut în gol, alți opt copii au fost surprinși jucându-se pe același acoperiș al clădirii în ruină. Ce s-a schimbat? Cine răspunde? Și câți copii mai trebuie să moară? Clădire privată, ani de promisiuni, zero acțiuni. Analizăm la Cutia Neagră PLUS cu șeful adjunct de la Direcția de Poliție Chișinău Tudor Borș, ex-viceprimarul Chișinăului Victor Chironda și avocatul Constantin Tănase.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Partidul Nostru al lui Renato Usatîi a fost lider la donații primite de la pensionari și șomeri în campania electorală. Peste 60 de persoane au rupt din puținul pe care îl aveau pentru a ajuta formațiunea în alegeri. Echipa Cutia Neagră PLUS i-a căutat pe acești donatori generoși. Spre surprinderea noastră, mulți dintre ei au fugit de întrebări, iar alții s-au lansat în atacuri și amenințări la adresa echipei de filmare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În cei șase ani de la fuga sa din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu cel puțin șapte identități false — în România, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Irak, Vanuatu și Mexic. Colegii noștri din echipa de investigații „Cu Sens” au reușit să meargă pe urmele acestor identități ascunse ale fostului oligarh. „Fețele nevăzute ale lui Vlad Plahotniuc” — la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Oameni de afaceri controversați sau acuzați de legături cu Vlad Plahotniuc, în lista de sponsori de campanie ai PAS. Printre donatori se regăsesc primari aleși din partea altor partide politice. Dar și medici, profesori și pensionari.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un nou Guvern, noi așteptări în justiție. Reforma justiției rămâne unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte în Republica Moldova. Ce a mers bine și ce nu în mandatul actualului ministru? De ce fel de ministru al Justiției are nevoie noul Guvern? Cum avansează procesul de vetting și cât de eficient este el în realitate? Dezbatem prioritățile și restanțele din justiție, practica „capodoperelor legislative” din Parlament și dosarele de rezonanță care pun la încercare independența sistemului, astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: avocatul Promo-LEX Vadim Vieru, președinte CRJM Ilie Chirtoaca și ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de bugetari cu venituri modeste au donat salarii întregi pentru campania electorală a Blocului Alternativa. /O noua investigație marca Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cine a finanțat în realitate campaniile de pe TikTok ale lui Vasile Costiuc? Ferme de boți și bani veniți din afara țării. /Rețeaua Șor, destabilizări și miliarde în cripto – ce s-a pregătit înainte de alegeri și cine a ajuns totuși în Parlament? /Fugarii revin în scenă: Plahotniuc, Țuțu, Andronachi – toți la Penitenciarul 13. Ce planuri se pun la cale din interior? /Răspunsuri la aceste întrebări și nu doar aflați astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitat: șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Apropierea fără precedent a Moldovei de UE a generat o ofertă bogată de partide și blocuri proeuropene pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. În tabăra proeuropeană a partidelor deja cunoscute li s-au alăturat proiecte politice mai noi, unele dintre ele cu totul neașteptate, cu politicieni care până nu demult serveau cauzei ruse în Moldova. Cine sunt politicienii care de-a lungul anilor și-au schimbat radical retorica, vedeți în noul material de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Când și cum va fi adus Plahotniuc în Moldova? Cât de mult s-a extins rețeaua Șor? Bani negri și troli online - şeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu, dezvăluie astăzi la Cutia Neagră PLUS culisele campaniei electorale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Pentru unii primari, aflarea timp de mulți ani la conducerea unei localități devine o afacere de familie. Este și cazul primarului Iuri Onofriiciuc din Vadul lui Vodă, cel mai cunoscut loc de agrement din republică. De peste 20 de ani de când conduce orășelul, familia edilului a reușit să se pricopsească cu mai multe afaceri profitabile în localitate. Acestea au fost construite în detrimentul intereselor primăriei și ale localnicilor. Cum a ajuns o companie fondată de portavocea Kremlinului, Gabriel Călin, candidat la parlamentare, să facă afaceri cu primăria? „Țarul din Vadul lui Vodă”, o nouă investigație la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Plahotniuc revine în prim-plan: este pregătită justiția să-l judece? Președintele CSM, Sergiu Caraman, răspunde întrebărilor-cheie despre dosarele de rezonanță, eșecurile din instanțe, presiunile asupra judecătorilor și vettingul controversat.

/VIDEO/ „Hotarul”, acum în cinematografele din Moldova: Cum a luat naștere filmul
/VIDEO/ „Hotarul”, acum în cinematografele din Moldova: Cum a luat naștere filmul
/VIDEO/ Scandal la biserică, credință, politică și alte subiecte fierbinți - despre toate la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ Scandal la biserică, credință, politică și alte subiecte fierbinți - despre toate la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ Primarul din Dereneu, Vasile Revenco, a citit rugăciuni la judecată: Ce a decis instanța
/VIDEO/ Primarul din Dereneu, Vasile Revenco, a citit rugăciuni la judecată: Ce a decis instanța
/VIDEO/ Monumentele din Moldova: Unde se termină memoria istorică și începe manipularea politică?
/VIDEO/ Monumentele din Moldova: Unde se termină memoria istorică și începe manipularea politică?
/VIDEO/ „Oaza de stabilitate”: Cum a fost interpretat blockout-ul în regiunea transnistreană
/VIDEO/ „Oaza de stabilitate”: Cum a fost interpretat blockout-ul în regiunea transnistreană

/VIDEO/ „Hotarul”, acum în cinematografele din Moldova: Cum a luat naștere filmul

missing
13 februarie 2026, ora 22:50

De la o simplă dispută pentru câțiva metri de pământ, la un conflict care dezbină două familii și pune la încercare o poveste de dragoste. Este firul narativ al filmului „HOTARUL”, cea mai nouă producție semnată de regizorii Ruslan Moroșan și Ion Borș. Inspirat din realități cunoscute în multe sate, filmul aduce pe marele ecran orgolii, tradiții și emoții puternice. Aproape două mii de spectatori au fost prezenți la premieră, iar de astăzi pelicula poate fi văzută în cinematografele din toată țara.

Ideea filmului a pornit dintr-o situație cât se poate de cunoscută în satele noastre, o dispută veche între vecini legată de hotarul dintre gospodării. De la un gard și câțiva metri de pământ, conflictul ajunge să dezbine familii și să pună la încercare relații.

„Pe lângă faptul că vrem să producem film, vrem să găsim și idei inedite cu care rezonează lumea și exact în așa o discuție în căutare ne-am amintit de un caz din copilărie despre doi vecini de ai mei care permanent se certau de la gard, de la hotar”, a menționat regizorul Ruslan Moroșan.

„Noi ne-am propus să vorbim despre hotarele fizice care se transformă în hotarele psihologice, emoționale și sperăm publicul să înțeleagă că dacă suntem uniți, multe probleme se pot rezolva din trecutul nostru și din prezentul nostru de la sine”, a subliniat regizorul Ion Borș.

Tensiunile ating apogeul în momentul în care copiii celor două familii decid să se căsătorească. De aici, orgoliile ies la suprafață, iar hotarul devine mai mult decât o simplă linie trasată pe pământ. Actorul Andrei Locoman, cel care interpretează rolul unuia dintre vecini, spune că personajul său este genul de om cu care nu ți-ai dori să intri în conflict.

„Important e să nu-mi calci hotarul, nici cel fizic, nici cel personal, depinde, dacă vii cu blândețe, el răspunde cu blândețe, dacă vii cu ceartă, respectiv ceartă o să iasă”, a subliniat actorul Andrei Locoman.

Interpreta de muzică folclorică Maria Onica a acceptat provocarea de a juca rolul viitoarei mirese, fiind pentru prima dată în fața camerei de filmat în calitate de actriță.

„Emoții, deci eu m-am bucurat enorm să fiu acolo și emoțiile au fost pozitive, desigur că pe alocuri m-am simțit stresată, vă dați seama, este debutul meu în cinematografie. Prima zi a fost așa, ca începătoare, a doua zi a fost o scenă destul de complicată pentru mine, iar a treia zi deja m-am acomodat și am intrat în rol”, a spus actrița Maria Onica.

Iar actrița Maria Bernaz a recunoscut că, în unele momente, emoțiile trăite pe platou erau atât de puternice, încât dispărea granița dintre film și realitate.

„Ion Borș venea cu niște sugestii de genul: Natalia, uite, adu-ți aminte cum l-ai petrecut pe fiul tău la Cluj, asta când ne despărțeam de fiica din film și atunci aceste chestii chiar mă făceau să-mi amintesc de acele emoții, trăiri pe care le am avut, nu știu, să expun totul în realitate”, a menționat actrița Natalia Bernaz.

Aproximativ două mii de cinefili au venit la premiera filmului și spun că observă o evoluție clară a cinematografiei noastre. 

„Sperăm că este ok, asta și așteptăm, asta și vrem, pe viitor să ne mândrim cu țara noastră, vrem să avem produsul nostru autohton”.

„Am o așteptare foarte mare, fiindcă văd în ultimul timp că lumea cinematografică merge înainte și eu foarte mult mă bucur pentru asta.” 

„Eu cred că va reda umorul nostru moldovenesc, va reda stilul nostru de viață și relațiile noastre omenești.” 

„Nu este primul film creat în Republica Moldova, eu cred că vor fi mult mai multe ocazii de azi înainte să avem posibilitatea să privim filme pe așa scene mari, unde într-adevăr a fost sold out.” 

„Cu siguranță o să fie un film foarte bun, un film unde o să ne regăsim pentru că istoria acestui film este despre noi și despre aceste garduri și când spun garduri, nu mă refer doar la construcție dar la aceste bariere între vecini”.

Noua producție, intitulată „HOTARUL”, a fost filmată timp de 28 de zile în mai multe localități din țară. Filmul este semnat de regizorii Ruslan Moroșan și Ion Borș, cunoscut pentru succesul răsunător al peliculei „Carbon”, care a stabilit mai multe recorduri naționale. Începând de astăzi, „HOTARUL” poate fi vizionat în toate cinematografele din țară. Din 19 februarie, echipa pornește într-o caravană prin localitățile din Republica Moldova, iar planurile includ proiecții în România, în mai multe state ale Uniunii Europene, dar și în Statele Unite ale Americii.

/VIDEO/ „Copacul Evei”, în cinematografe: Cum a fost premiera primului film fantasy din Moldova

Poliția a cedat, iar enoriașii au reușit să intre aseară în biserica de la Dereneu, unde e scandal deja de câteva săptămâni. Între timp, cele 6 persoane reținute acum două zile, printre care și primarul localității au fost eliberate. /Alexandru Harea a fost numit în funcția de director al SPPS, la trei luni de la demiterea lui Vasile Popa. Maia Sandu a semnat decretul aseară. /În aproape patru ani de război, peste două milioane de ucraineni au trecut prin Moldova, iar circa 140 de mii s-au stabilit temporar sau permanent. Bilanțul a fost făcut azi de Agenția ONU pentru Refugiați.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
ANRE a decis reducerea tarifului la căldură pentru locuitorii Chișinăului, dar și scumpirea agentului termic pentru orașul Bălți. /Nemulțumiți de activitatea unei Autogări pe care o numesc ilegală, zeci de transportatori au protestat azi în fața sediului ANTA. /Deși a venit azi la ședința la care urma să depună primele sale depoziții în dosarul fraudei bancare, Vlad Plahotniuc nu făcut declarații, invocând motive de boală. Audierea acestuia a fost amânată pentru luni.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Violențe în fața bisericii din Dereneu, raionul Călărași. Preoți și credincioși s-au luat la bătaie, aseară, cu polițiștii care le-au îngrădit accesul în lăcașul de cult, iar tensiunile au continuat și astăzi. /Vlad Plahotniuc va fi adus silit în instanță pentru a face declarații în dosarul Kuliok, în care Igor Dodon este acuzat de luare de mită. Fostul democrat urma să vină astăzi pentru a fi audiat, însă a refuzat să se prezinte. /Canada este marcată de unul dintre cele mai feroce atacuri armate din ultimii ani. O femeie a tras mai multe focuri într-o școală omorând nouă oameni. 27 au fost răniți.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Au început probleme la stațiile PECO Lukoil din Moldova. Deja de două zile, clienții rețelei de benzinării nu pot face plăți cu cardul, după ce două bănci au blocat conturile companiei. /Președinta Maia Sandu a avertizat, de Ziua Internațională a Siguranței pe Internet, asupra riscurilor online pentru copii, în contextul în care sunt discutate posibile restricții digitale pentru cei sub 16 ani. /Rușii rămân fără Telegram. Potrivit autorităților de la Kremlin, aplicația va fi blocată treptat începând cu ziua de astăzi.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
La sfârșit de iarnă, Termoelectrica a cerut reducerea tarifului pentru căldura centralizată în Chișinău cu 330 de lei per Gcal, în timp ce la Bălți prețul la energia termică ar putea crește cu peste 230 de lei. /Lucrările de renovare a mansardei din Durlești bat pasul loc, așa cum primăria Chișinău nu a reușit nici acum să aloce ajutorul financiar oferit de Guvern. Ceban dă vina pe birocrație, în timp ce autoritățile locale spun că de vină este faptul că funcționăm în baza unui buget provizoriu. /Rusia a atacat cu rachete balistice regiunea Odesa, provocând distrugeri semnificative. Au fost vizate blocuri de locuit, iar o persoană a murit.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul galben de polei continuă să facă prăpăd pe întregul teritoriul țării. A fost sistată circulația camioanelor de mare tonaj, al transportului interurban, zeci de vehicule au derapat în șanțuri, iar salvatorii au tractat ambulanțele care nu au putut ajunge la pacienți. /Alertă de fraudă! Ministerul Muncii și Protecției Sociale avertizează cetățenii că un grup de escroci se dau drept reprezentanți ai programului „Ajutor la Contor” și solicită date personale și bancare. /O nouă tentativă de asasinare a unui oficial militar rus de rang înalt s-a produs la Moscova. Primul adjunct al șefului serviciilor de informaţii militare ruse a fost împușcat de mai multe ori, în această dimineață de o persoană necunoscută.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Ghețușul a revenit peste Moldova cu noi accidente, drumuri blocate și școli închise. În raionul Ialoveni ambulanțele nu au putut ajunge la victimele unui accident cu implicarea unui microbuz de rută și o mașină de pompieri. /Fostul democrat Vladimir Cebotari, martor în dosarul Kuliok, a declarat azi în instanță că în faimoasa sacoșă neagră pe care Plahotniuc i-a transmis-o lui Dodon erau peste 500 sute de mii de euro sau dolari. /Statul vrea să pună presiune pe prețul apartamentelor, analizând posibilitatea de a vinde dezvoltatorilor terenuri pentru construcții în suburbiile capitalei. Măsura vine pe fundalul căderii drastice a vânzărilor de locuințe.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Noile tarife la gaz intră de azi în vigoare după ce decizia ANRE a fost publicată în monitorul oficial. Între timp, Guvernul a anunțat că se opune anulării TVA-ului de 8% din facturi, invocând echilibrul bugetar. /În ciuda valului de critici, cabinetul de miniștri a aprobat astăzi absorbția Universității din Cahul de către UTM. /Primii martori în dosarul "Kuliok", în care fostul președinte Igor Dodon este învinuit de luare de mită au fost audiați astăzi la Curtea Supremă de Justiție. Dodon nu a venit la ședință.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tragedie de nedescris la Strășeni. Un băiat de 14 ani a murit, iar o fetiță de 12 ani a fost transportată în stare extrem de gravă la spital, după ce un Mercedes i-a spulberat pe o trecere de pietoni. /Este oficial. Gazul se ieftinește cu 2 lei și 32 de bani, ceea ce înseamnă o reducere de aproximativ 14 la sută. ANRE a aprobat azi decizia, pe fondul scăderii prețului de achiziție și al devierilor pozitive acumulate de Energocom. /După ce a fost eliberat ieri din detenție, astăzi, fostul deputat PD, Vladimir Andronachi s-a ales cu o interdicție de a părăsi țara, afirmă Procuratura Anticorupție. Avocații lui dau asigurări că acesta se află în Republica Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vladimir Andronachi a fost eliberat azi din detenție, după ce întâmplător, sau nu, procurorul care îi instrumentează cazul a depus prea târziu cererea pentru prelungirea mandatului de arest. /ANRE anunță că gazul se va ieftini cu peste doi și nu cu un leu și 50 de bani așa cum a cerut inițial Energocom. Decizia ar urma să fie aprobată în ședința de mâine. /Medicul-șef al Spitalului Raional Șoldănești a fost reținut pentru 72 de ore, fiind bănuit de luare de mită. Acesta este vizat într-un dosar de corupție privind eliberarea ilegală a certificatelor medicale pentru șoferi.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Gazul s-ar putea ieftini cu un leu și 50 de bani, după ce Energocom a cerut de la ANRE aprobarea unui tarif de 15 lei și 26 de bani. Opoziția consideră că prețul ar trebui să fie mai mic, iar o decizie finală va fi luată săptămâna viitoare. /Alertă falsă cu bombă la postul vamal Tudora. Activitatea punctului de trecere a fost suspendată timp de două ore, după ce în bagajul unui cetățean ucrainean a fost descoperit un obiect suspect, care s-a dovedit a fi inofensiv. /Rusia a suspendat temporar atacurile asupra rețelei energetice din Ucraina, în timp ce Kievul s-a angajat să nu vizeze rafinăriile rusești. Înțelegerea este valabilă până pe 1 februarie, când vor fi reluate negocierile de pace.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Nicanor Ciochină a fost reținut azi după ședința de judecată în dosarul în care este învinuit că a accidentat mortal un adolescent, într-un alt dosar în care este acuzat de tortură, tratament degradant sau inuman. /Lukoil-Moldova a cedat complexul petrolier de la aeroport în favoarea statului. Ministrul Energiei anunță că actele au fost semnate astăzi. /Doi vameși de la Giurgiulești au fost încătușați după ce au fost prinși că au cerut, în repetate rânduri mită de la transportatori.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Șapte vameși de la Leușeni și Cahul au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind bănuiți că ar fi cerut mită de la transportatori. /Aproape 20 mii de gospodării din peste 70 de localități rămân și astăzi în beznă, după ce mai mai multe fire electrice au cedat sub presiunea chiciurei. Cei mai afectați sunt consumatorii din nordul țării. /Atacurile rusești au ucis opt persoane în Ucraina și au rănite alte câteva zeci. Președintele Volodomir Zelenski califică atacurile drept „terorism” și cere intensificarea presiunii asupra Moscovei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Condiții meteo extreme în Republica Moldova. Mai multe traseee naționale au fost închise din cauza poleiului care a blocat până și circulația camioanelor prin vămi. La Chișinău școlile rămân închise până la sfârșitul săptămânii. /Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, a fost condamnat la opt ani de închisoare. Decizia magistraților a fost dictată în lipsa lui. /Un nou atac masiv al Rusiei în regiunea Odesa. Mai multe blocuri de locuit au fost distruse, peste 20 de persoane s-au ales cu diferite răni, iar sute au fost evacuate.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Poleiul și ghețușul a pus și astăzi stăpânire pe toate drumurile și trotuarele din țară. S-au produs mai multe accidente, sute de oameni au ajuns la spital cu fracturi, iar elevii de la mai multe școli din țară au rămas acasă. /PAS a mai rămas fără un deputat în Parlament. Anastasia Nichita renunță la mandat în favoarea carierei sale sportive. /ANSA a suspendat temporar importul de carne de pasăre din Ucraina, invocând riscuri legate de utilizarea unei substanțe interzise și controale insuficiente, în țara vecină
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fostul șef al IGP, Alexandru Pînzari și ex-șeful Direcției 5, Valeriu Cojocaru ar putea fi dați în căutare internațională. O cerere în acest sens a fost trimisă către la Interpol. /Vladimir Andronachi a refuzat să depună mărturii în favoarea lui Vlad Plahotniuc până la pronunțarea unei decizii în dosarul „frauda bancară”, în care este învinuit și el. Detalii vă spunem la știri. /Ministrul Energiei afirmă că nemulțumirile șoferilor care s-au plâns, în ultima perioadă pe calitatea proastă a carburanților, vânduți la unele benzinării, sunt cauzate de un lot de motorină neconformă ajuns recent în țara noastră.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
O dronă Shahed, cu aproximativ 50 de kilograme de explozibil, a căzut noaptea trecută în curtea unei case nelocuite din raionul Ștefan Vodă. Geniștii au detonat încărcătura, cu puțin timp în urmă, în cadrul unei explozii controlate. /Aderarea la Uniunea Europeană reprezintă cea mai sigură garanție împotriva ingerințelor externe, în special din partea Rusiei, a declarat Maia Sandu la o conferință de presă dedicată priorităților Republicii Moldova pentru anul 2026. /Fostul consilier a ex-președintelui Igor Dodon, Serghei Mișin ar fi fost reținut la Moscova pentru spionaj în favoarea SIS.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Alegerile pentru pentru Adunarea Populară din Autonomia Găgăuză, sub semnul întrebării. Autoritățile locale au anunțat că scrutinul, planificat pentru 22 martie, nu va avea loc. Care este motivul, vă spunem la știri. /Autoritățile au inițiat verificări benzinăriile din țara după ce mai mulți șoferi s-au plâns pe calitatea proastă a motorinei. Problema a apărut o dată cu temperaturile negative din ultima săptămână. /Spania este zguduită de un nou accident feroviar produs în ultima săptămână. Un om a murit, iar peste 40 au fost răniți după ce un tren s-a izbit într-un zid căzut pe șine.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Din primăvară, Republica Moldova nu va mai face parte din CSI. Ministrul de externe afirmă că la sfârșit de februarie, Parlamentul va denunța cele trei acorduri care au stat la baza fondării comunității. /Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, este cercetat pentru fals în acte într-un nou dosar penal deschis de oamenii legii din Republica Moldova. /Un militar prin contract al Armatei Naționale a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-ar fi împușcat cu arma din dotare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi Boboteaza sau botezul lui Iisus Hristos. În biserici s-au oficiat slujbe şi s-a făcut agheasmă, iar cei care păstrează tradițiile, s-au scufundat în ape reci pentru a avea noroc tot anul. /Finul lui Vlad Plahotniuc, Dorin Damir, a fost reținut astăzi, la câteva ore de la pronunțarea sentinței în dosarul angajărilor fictive de la MAI. Instanța l-a condamnat la trei ani de închisoare cu executare. /Tragedie feroviară în Spania. 39 de oameni au murit, iar 170 au fost răniți după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit.

/VIDEO/ Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul
/VIDEO/ Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul
/VIDEO/ Scandal la biserică, credință, politică și alte subiecte fierbinți - despre toate la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ Scandal la biserică, credință, politică și alte subiecte fierbinți - despre toate la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ „Țara se află în fața unui perete de gheață”: Cum vede Ion Sturza aderarea la UE și viitorul Moldovei după 2028
/VIDEO/ „Țara se află în fața unui perete de gheață”: Cum vede Ion Sturza aderarea la UE și viitorul Moldovei după 2028
/VIDEO/ Monumentele din Moldova: Unde se termină memoria istorică și începe manipularea politică?
/VIDEO/ Monumentele din Moldova: Unde se termină memoria istorică și începe manipularea politică?
/VIDEO/ „Buget este”, dar nu prea: Chișinăul a fost împânzit de panouri cu dezinformare
/VIDEO/ „Buget este”, dar nu prea: Chișinăul a fost împânzit de panouri cu dezinformare

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2026 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.