Deputata cercetată penal, Marina Tauber, va putea părăsi țara în perioada 14 - 21 noiembrie. O decizie în acest sens a fost emisă de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Potrivit magistraților, încheierea nu poate fi supusă niciunei căi de atac.
La mijlocul lunii august, Marina Tauber a avut interdicție de a părăsi țara timp de 60 de zile. Măsura preventivă fusese emisă de instanță în dosarul cu privire la finanțarea ilegală a partidelor politice sau a campaniilor electorale, în care deputata are statut de învinuită.
Potrivit IPN, deputata a declarat atunci că avea planificată o deplasare în Federația Rusă, iar această ședință de judecată a fost una spontană, pentru a o împiedica să plece.
Recent, procurorul general, Ion Munteanu, a declarat că deputatei Marina Tauber îi sunt înaintate câteva capete de acuzare. Este vorba despre falsificarea rapoartelor cu privire la finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiției. Potrivit lui, urmărirea penală a durat pe parcursul lunilor ianuarie 2022-iunie 2023.
Au fost expediate în instanța de judecată 67 de volume, însoțite de un rechizitoriu de 350 de pagini. Până în prezent, au avut loc 63 de ședințe.





















