Armata rusă a lansat un atac cu rachete asupra Odesei în amiaza zilei de 18 noiembrie. Un incendiu ar fi izbucnit într-o parcare de mașini și mai multe clădiri rezidențiale au fost avariate. Din cauza bombardamentelor, 8 persoane au murit și altele 39 au fost rănite, dintre care patru copii.
Potrivit șefului Administrației Militare Regionale Odesa, Oleg Kiper, au fost avariate: un bloc de apartamente, o universitate și o clădire administrativă. Printre decedați sunt medici și polițiști.
Toate forțele necesare au fost mobilizate pentru a ajuta pe toți cei care au nevoie. „Medicii noștri fac tot posibilul, și imposibilul, pentru a salva viețile și sănătatea fiecărei persoane”, a spus Kiper.
Președintele Ucrainei și-a exprimat compasiunea pe canalul său de telegram: „Condoleanțe familiilor și celor apropiați”.
„Acestea nu sunt lovituri întâmplătoare – sunt lovituri demonstrative. După întâlnirile și discuțiile cu Putin, după toate minciunile și zvonurile false în media despre așa-zisa „moderație” în atacuri, Rusia arată clar ce o interesează cu adevărat: doar războiul”, a declarat președintele ucrainean.
Volodimir Zelenski spune că „acest mesaj trebuie auzit în toate colțurile lumii, de la sălile în care se întâlnesc membrii „Grupului celor douăzeci” până la toate capitalele lumii”.
Forțele de ordine documentează consecințele unui nou atac terorist al Rusiei împotriva populației civile din regiunea Odesa.




































