Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1485: Atacuri mortale, negocieri pe pauză și dispariția lui Putin. Rusia îi ajută pe dușmanii lui Trump

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1000: Dronă la Chișinău și alerta lui Zelenski! Kievul atacă cu ATACMS, iar Rusia amenință nuclear

19 noiembrie 2024, ora 21:53

Războiul din Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 1000 de la invazia la scară largă a Rusiei. „De 1.000 de zile, Forţele Armate ale Ucrainei se confruntă cu inamicii pe linia frontului, care se întinde pe mai mult de 1.000 de kilometri”, a declarat comandantul-şef Oleksandr Sîrski pe 19 noiembrie, în ziua 1.000 a războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Kievul a afirmat cu această ocazie că nu se va preda „niciodată", în pofida profundelor dificultăţi cu care se confruntă pe câmpul de luptă şi a incertitudinii în ceea ce priveşte continuarea sprijinului american.

Între timp, Kievul a lovit pentru prima oară o țintă din Rusia cu o rachetă ATACMS americană, ca să marcheze 1.000 de zile de război, fapt confirmat de Moscova. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a adresat online deputaţilor europeni reuniţi marţi într-o sesiune plenară specială, ocazionată de împlinirea a 1000 de zile de la invazia Rusiei în ţara sa, avertizând despre implicarea Coreei de Nord în conflict. Pe de altă parte, președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care se aprobă o doctrină nucleară actualizată. Documentul precizează că decizia de a folosi arme nucleare este luată de președintele Rusiei.

UPDATE Bursele la nivel mondial au început să scadă în contextul în care investitorii vând din acţiuni pentru a se refugia în active sigure după cele mai recente mişcări de pe scena internaţională – modificarea doctrinei nucleare a Rusiei de către preşedintele Putin şi atacul Ucrainei cu rachete americane, prima utilizare de către Kiev a unor astfel de arme produse în SUA, scrie Mediafax.

UPDATE Operațiunea de supraveghere a generalului-colonel Aleksandr Romanciuk, 65 de a ni, a durat mai mult de un an și jumătate și a oferit informații despre planurile inamicului, locația forțelor sale și mijloacele de recunoaștere, susține Centrul de Rezistență Națională din Ucraina, citat de radiodifuzorul public TSN. Hackerii au aflat și detalii intime despre ilustrul general rus, care a comandat forțele Moscovei pe direcția Zaporojie, estul Ucrainei.

UPDATE Rusia a intensificat atacurile hibride asupra Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice, generând riscuri ”semnificative” în materie de securitate, avertizează Germania, Franța, Marea Britanie, Spania și Polonia, pledând pentru consolidarea măsurilor de apărare, scrie Gândul.

UPDATE Ucraina ar fi folosit deja rachetele ATACMS cu rază lungă de acțiune împotriva unei ținte militare ruse în noaptea de luni spre marți, 19 noiembrie. Moscova susține că sistemele sale de apărare aeriană au doborât sau deteriorat toate cele 6 rachete lansate de Kiev. Între timp, pe internet au apărut imagini neconfirmate în care s-ar prezenta prima lovitură a ucrainenilor cu o astfel de armă.

UPDATE Kremlinul a afirmat marţi, în cea de-a 1000-a zi a ofensivei sale la scară mare împotriva Ucrainei vecine, că armata sa va învinge forţele Kievului, aflate în dificultate în mai multe sectoare ale frontului în faţa unor trupe ruse care avansează de mai multe luni, informează AFP.

UPDATE „Stalker 2: Heart of Chornobyl”, unul dintre cele mai așteptate jocuri din 2024, care va fi lansat pe 20 noiembrie, ar putea fi interzis în Rusia pe motiv că „justifică terorismul”, relatează Daily Star și agenția rusă de stat RIA Novosti.

UPDATE Parlamentul Ucrainei a aprobat marți bugetul de stat pentru 2025, canalizând mai multe fonduri pentru eforturile de apărare ale Kievului, în ziua în care invazia pe scară largă a Rusiei a ajuns la cea de-a 1000-a zi, relatează Reuters.

UPDATE Volodimir Zelenski a primit de două ori ovaţii în picioare din partea deputaţilor europeni în timpul alocuţiunii sale prin care a marcat cele 1.000 de zile de război. Dar nu toţi deputaţii europeni au fost prezenţi.

UPDATE Zelenski a făcut apelul său obişnuit pentru mai multe sancţiuni împotriva regimului de la Moscova şi pentru eliberarea de fonduri şi active rusești confiscate de ţările europene. „Putin nu preţuieşte oamenii sau regulile. El preţuieşte doar banii şi puterea. Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să i le luăm pentru a restabili pacea”, a pledat Zelenski.

UPDATE În legătură cu producția de arme, Zelenski a declarat că a instruit reprezentanții industriei de apărare să producă, anul viitor, cel puțin 30 de mii de drone cu rază lungă de acțiune și cel puțin 3.000 de rachete de croazieră. El a punctat că, în 2024, în țară au fost fabricate peste 2,5 milioane de obuze și piese de muniție pentru mortiere, cu calibre de la 60 până la 155 mm. “În timp ce întreaga lume așteaptă un miracol de la Trump, cu voia lui Dumnezeu, noi ar trebui să ne apucăm de treabă”, a încheiat președintele, scrie Biziday.

UPDATE Volodimir Zelenski a susținut un discurs în fața parlamentarilor, pentru a marca cele o mie de zile scurse de când Ucraina a fost invadată de Rusia. El s-a referit la creșterea capacității de producție de drone și rachete, dar a făcut și o afirmație legată de restabilirea integrității teritoriale: “Poate că Ucraina va trebui să reziste mai mult decât cineva de la Moscova pentru a-și atinge toate obiectivele… Poate pentru a restabili integritatea deplină a statului”, scrie Biziday.

UPDATE Marți, la 1000 de zile de când Rusia a invadat Ucraina, deputații europeni s-au reunit într-o sesiune plenară specială.  Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a lansat un mesaj video prin care a mulțumit europenilor și președintei Parlamentului European, Roberta Metsola pentru ajutorul furnizat. Volodimir Zelenski a susținut că Vladimir Putin a adus 11.000 de soldați nord coreeni care să ajute armata rusă  în ivazia din Ucraina și că urmează să fie aduși inca 100.000. 

UPDATE ”În legătură cu atacurile asupra regiunii Briansk cu rachetele americane, acesta reprezintă un semnal că vor escaladarea conflictului, iar folosirea acestor sisteme balistice avansate fără americani ar fi imposibilă, președintele Vladimir Putin a spus acest lucru și a avertizat cum se va schimba poziția noastră dacă va fi autorizată folosirea acestor rachete cu rază lungă de acțiune, 300 de kilometri, contra țării noastre”, a afirmat Serghei Lavrov, potrivit postului RT și agenției Interfax, în conferința de presă organizată la reuniunea Grupului G20 din Rio de Janeiro, Brazilia.

UPDATE Radmila Şekerinska, fost ministru în Macedonia de Nord, a fost numită marţi în funcţia de secretar general adjunct al NATO, în locul românului Mircea Geoană, informează Agerpres.

UPDATE Rusia a început producția în masă de adăposturi antiatomice mobile care pot proteja împotriva unei varietăți de amenințări provocate de om și dezastre naturale, inclusiv radiații nucleare și unde de șoc, a declarat institutul de cercetare al Ministerului de Urgență, informează Reuters.

UPDATE Ucraina a afirmat marţi, în cea de-a 1000-a zi a invaziei ruse, că nu se va preda "niciodată", în pofida profundelor dificultăţi cu care se confruntă pe câmpul de luptă şi a incertitudinii în ceea ce priveşte continuarea sprijinului american, informează AFP, potrivit Agerpres.

UPDATE O dronă a fost depistată la sol în perimetrul Port Mall și Arena Chișinău. Obiectul a fost găsit în jurul orei 11:20. Conform poliției, autoritățile au reacționat imediat, iar la fața locului se află experții pentru examinarea obiectului de zbor.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodmir Zelenski, se adresează marți eurodeputaților într-o sesiune plenară specială, odată cu împlinirea celor 1.000 de zile de la invazia Rusiei. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a ținut un scurt discurs la începutul sesiunii extraordinare, iar după aceasta președintele Zelenski a luat cuvântul, adresându-se deputaților în format online, din Ucraina. Ulterior, a fost rândul liderilor grupurilor politice să ia cuvântul, scrie Digi24.

UPDATE UNESCO a condamnat atacul recent al Rusiei asupra centrului istoric al Odessei, scrie The Kyin Independent. O misiune UNESCO, condusă de Chiara Dezzi Bardeschi, şefa Biroului UNESCO din Ucraina, a ajuns pe 16 noiembrie pentru a inspecta siturile de patrimoniu cultural afectate. Organizaţia nu a publicat încă rezultatele evaluărilor efectuate, scrie Mediafax.

UPDATE Mai mulți comandați ruși de pe frontul din Ucraina au fost arestați, iar alții sunt anchetați pentru că ar fi trimis la Moscova informații false cu privire la teritoriile ucrainene cucerite. Informația a fost publicată de mai multe bloguri rusești care susțin războiul din Ucraina.

UPDATE Pentagonul a informat luni că Rusia şi-a relocat bazele aeriene pentru a evita impactul rachetelor tactice cu rază lungă de acţiune ATACMS, fabricate în Statele Unite şi pe care forţele ucrainene le vor putea folosi de acum încolo pentru a lovi ţinte ruse, după o autorizare în acest sens din partea administraţiei preşedintelui Joe Biden, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.

UPDATE Statul Major al Armatei Ucrainene a informat, dimineață, că a atacat un depozit din apropiere de Karachev, însă nu a detaliat care și nici ce tip de armament a fost folosit. Șeful Centrului de Combatere a Dezinformării din cadrul Consiliului de Securitate al Ucrainei (NSDC) a mers mai departe și a informat că acolo erau depozitate muniții de artilerie, inclusiv obuze nord-coreene, bombe aeriene ghidate (KAB), rachete antiaeriene și rachete pentru sisteme cu lansare multiplă (MLRS).

UPDATE Ministrul de externe al Estoniei afirmă că naţiunile europene ar trebui să fie pregătite să trimită trupe în Ucraina. Declaraţia vine în contextul unui posibil acord de pace între Kiev şi Moscova, orchestrate de Donald Trump, notează Mediafax.

UPDATE Forțele de apărare ale Ucrainei au lovit pentru prima dată, în noaptea de luni spre marți, un obiect militar de pe teritoriul Rusiei cu rachete balistice ATACMS, a anunțat redactorul-șef al publicației Censor.NET, Iurii Butusov, informează New Voice din Ucraina.

UPDATE Pentagonul a informat luni că Rusia şi-a relocat bazele aeriene pentru a evita impactul rachetelor tactice cu rază lungă de acţiune ATACMS, fabricate în Statele Unite şi pe care forţele ucrainene le vor putea folosi de acum încolo pentru a lovi ţinte ruse, după o autorizare în acest sens din partea administraţiei preşedintelui Joe Biden, informează EFE, potrivit Agerpres.

UPDATE La 1.000 de zile de la startul celui mai istovitor război din Europa de la naziști încoace, startul negocierilor de pace în Ucraina pare a fi fost dat. Mișcarea unilaterală de vineri, 15 noiembrie, a cancelarului german Olaf Scholz de a-l suna pe președintele rus Vladimir Putin a pus capăt la aproape doi ani în care principalii lideri NATO l-au izolat pe șeful de la Kremlin, comentează CNN.

UPDATE Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a criticat Ungaria pentru sprijinul acordat agresiunii Rusiei. „Aş dori să înţeleg motivele pentru care Ungaria nu vrea să ajute Ucraina, care luptă pentru libertate, şi vrea să asiste agresorul în acest conflict,” a declarat Sikorski pentru jurnalişti pe 18 noiembrie.

UPDATE Un analist trage un semnal de alarmă în privința pericolelor venite de la Putin, Trump și Xi Jinping la adresa Europei. Acesta îi numește pe cei trei lideri - barbari, comparând epoca actuală cu vremurile apuse când goții, mongolii și vandalii cotropeau bătrânul continent. El spune că Europa este asediată de descendenții acestora, iar conducătorii săi sunt prinși într-o capcană de războiul lui Putin, tarifele lui Trump și conflictul comercial cu Xi, iar în plus ei sunt legați mai mult de luptele interne din țările lor.Pe fondul amenințărilor la adresa „rațiunii sale de a fi”, UE trebuie să înceteze să se certe și să ia atitudine împotriva amenințărilor care vin dinspre Putin, Trump și Xi Jinping, potrivit The Guardian.

UPDATE Rusia va reduce plățile acordate soldaților răniți în urma invaziei totale a lui Vladimir Putin în Ucraina, având în vedere că guvernul său se confruntă cu costuri în creștere și cu mari pierderi de personal, scrie Newsweek.

UPDATE Deşi Statele Unite permit acum Ucrainei să folosească rachetele Atacms pentru a lovi ţinte în Rusia, această decizie care vine după doi ani de refuzuri nu va avea probabil un impact decisiv asupra războiului, arată o analiză The Guardian.

UPDATE Administrația Biden a permis Ucrainei să utilizeze rachete cu rază de până la 300 km pe teritoriul Rusiei, spune Josep Borrell. Decizia, calificată de Kremlin drept o „nouă escaladare”, ridică tensiunile și deschide noi perspective în conflictul din regiune, relatează Meduza.io.

UPDATE Liderul nord-coreean, Kim Jong-un, l-a primit, luni, la Phenian, pe ministrul rus al Resurselor naturale, Aleksandr Kozlov, potrivit agenţiei de presă nord-coreene ACTC.

UPDATE Rusia investește masiv ca Phenianul să trimită până la 100.000 de soldați nord-coreeni care să lupte în Ucraina — însă este puțin probabil ca militarii asiatici să beneficieze de acești bani, spun analiștii specializați în Coreea de Nord.

UPDATE SUA au declarat luni că Rusia este cea care escaladează conflictul din Ucraina prin desfășurarea de trupe nord-coreene, după ce Kremlinul a avertizat că Washingtonul își va adânci implicarea în război permițând forțelor Kievului să lovească departe în Rusia cu arme fabricate în SUA.

UPDATE Rusia afirmă că eventuala utilizare de către Ucraina a rachetelor americane cu rază lungă de acțiune va duce la un răspuns „adecvat și tangibil”. Un astfel de atac pe teritoriul Rusiei „ar reprezenta implicarea directă a Statelor Unite și a sateliților lor în ostilitățile împotriva Rusiei”, se arată într-o declarație a Ministerului de Externe citată de BBC.

UPDATE Publicația Bloomberg a relatat că președintele turc Recep Tayyip Erdogan vrea să își prezinte planul de pace pentru războiul dintre Rusia și Ucraina la summitul G20 de la Rio de Janeiro, Brazilia.

UPDATE Miniştrii de externe rus şi chinez, Serghei Lavrov şi respectiv Wang Yi, au discutat despre războiul din Ucraina şi tensiunile dintre cele două Corei în timpul unei întrevederi pe marginea summitului G20 din Brazilia, a transmis marţi televiziunea de stat chineză, informează AFP.

UPDATE Ministrul apărării de la Kiev, Rustem Umierov, a anunțat, luni seară, extinderea producției în serie a rachetelor de croazieră Neptun, dezvoltarea de noi rachete-dronă și cooperarea cu partenerii ucraineni și străini pentru a consolida potențialul de apărare al Ucrainei.

UPDATE Forţele ucrainene au distrus un depozit de muniţii rusesc în localitatea Karacev, regiunea Briansk, în noaptea de 19 noiembrie, potrivit armatei ucrainene, notează Mediafax.

UPDATE Şeful diplomaţiei ucrainene Andrii Sîbiga a descris presupusa permisiune a SUA pentru ca Ucraina să utilizeze rachete cu rază lungă de acţiune pe teritoriul rus drept un factor „transformator” în război, informează marţi dpa. „Cu cât mai departe va putea lovi Ucraina, cu atât mai scurt va fi războiul”, a declarat Sîbiga înaintea unei reuniuni a Consiliului de Securitate a ONU, la New York, scrie Cotidianul.

UPDATE Cel puţin șase persoane, inclusiv un copil, au murit în urma unui atac cu drone ruseşti asupra unui bloc de apartamente din Hlukhiv, în regiunea Sumî. Alte 12 persoane au fost rănite, printre care şi doi copii, potrivit Mediafax.

UPDATE Ţările occidentale consideră că Rusia a suferit pierderi mult mai mari decât Ucraina, pierzând uneori mai mult de 1.000 de soldaţi ucişi pe zi în timpul perioadelor de lupte intense din est. Cu toate acestea, Ucraina, cu aproximativ o treime din populaţia Rusiei, este cea care se va confrunta probabil cu cele mai grave lipsuri de oameni rezultate din luptele de uzură. Într-o rară referire ucraineană la numărul morților din armata sa, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat în februarie 2024 că 31.000 de membri ai armatei ucrainene au fost ucişi. El nu a dat nicio cifră cu privire la numărul răniților sau al celor dispăruți.

UPDATE Ministerul Apărării rus și agenția de stat TASS au anunțat marți că forțele ucrainene au suferit peste 900.000 de pierderi, incluzând atât morți, cât și răniți, de la începutul invaziei ruse în urmă cu 1000 de zile. Estimările Moscovei sugerează că numai în 2023 pierderile Kievului le-au depășit pe cele din primii doi ani de conflict combinate, ajungând la 906.500 de soldați, potrivit Gândul. Cifrele publicate de Rusia nu pot fi verificate independent, iar bilanțul pierderilor rămâne un subiect extrem de disputat. 

UPDATE Departamentul de Stat al SUA afirmă că, în prezent, există peste 11.000 de trupe nord-coreene angajate în operaţiunile de luptă ruse împotriva Ucrainei în regiunea rusă Kursk, în creştere faţă de cele peste 10.000 raportate săptămâna trecută.

UPDATE Ministrul de Externe al Olandei salută decizia SUA de a permite lovituri de lungă distanță împotriva Rusiei, dar şi-a exprimat regretul că aceasta a fost divulgată presei. „Mi-ar fi plăcut să fie o surpriză pentru ruşi,” a declarat Veldkamp, potrivit Mediafax.

UPDATE Din luna august, aproximativ 170.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele în estul Ucrainei, adăugându-se celor aproape patru milioane care rămân strămutate în interiorul Ucrainei și celor 6,7 milioane care au căutat refugiu în afara țării, conform ONU.

UPDATE Nici Rusia, nici Ucraina nu au făcut publice date oficiale complete despre propriile pierderi, notează agenția dpa. În contrast, un raport recent al New York Times estimează că aproximativ 57.000 de soldați ucraineni au fost uciși de la începutul războiului, o cifră care ar reprezenta jumătate din pierderile raportate de partea rusă.

UPDATE Potrivit NATO, pierderile Rusiei sunt estimate la peste 600.000 de morți și răniți, incluzând aproximativ 200.000 de morți și 400.000 de răniți. În același timp, guvernul ucrainean a avansat o cifră de 722.000 de soldați ruși morți sau răniți de la începutul conflictului.

UPDATE Economia Ucrainei s-a contractat cu 33% în 2022 și a recuperat doar parțial în 2023. Daunele directe cauzate de război au fost estimate la 152 de miliarde de dolari, iar costul reconstrucției ajunge la 486 de miliarde de dolari. Sectorul energetic a fost unul dintre cele mai afectate, Rusia lovind frecvent infrastructura, scrie Gândul.

UPDATE Donald Trump Jr, politicieni republicani și jurnaliști conservatori din SUA îl acuză pe președintele Joe Biden că, în ultimele săptămâni de mandat, încearcă să pornească al treilea război Mondial, cedând presiunilor complexului militaro-industrial și  dând liber Ucrainei să lovească Rusia cu rachete americane cu rază lungă de acțiune. Joe Biden a anunțat decizia la începutul summitului G20 de la Rio de Janeiro, la care participă și ministrul rus de Externe. ”În opinia mea, toată lumea prezentă aici ar trebui să susțină suveranitatea și integritatea Ucrainei”, a spus Biden, în prezența lui Serghei Lavrov, potrivit Cotidianul.

UPDATE Uniunea Europeană şi-a extins sancţiunile împotriva Iranului din cauza sprijinului Teheranului faţă de Rusia în războiul său cu Ucraina, adăugând pe lista de sancţiuni compania Iran Shipping Lines (IRISL) şi pe directorul acesteia, Mohammad Reza Khiabani, printre alţii, a anunţat luni Comisia Europeană potrivit news.ro.

UPDATE Suedia și Finlanda își instruiesc cetățenii cu privire la modul de supraviețuire în război, pe fondul conflictului din Ucraina, scrie CNN. Cele două țări au aderat la NATO în ultimii doi ani, pe fondul amenințării tot mai mari ce vine dinspre Rusia. Multe țări europene au intensificat de atunci cheltuielile militare pentru a consolida securitatea pe termen lung în regiune. Cele aproximativ cinci milioane de broșuri trimise suedezilor prin poștă îi instruiesc cum să se pregătească pentru efectele conflictelor militare, întreruperi de comunicații și întreruperi de curent, precum și evenimente meteorologice extreme.

UPDATE The New York Times notează că ”permisiunea oferita Ucrainei de a ataca mai adânc în teritoriul Rusiei vine în ultime momente ale mandatului lui Biden și a fost luată cu asumarea faptului că poate fi imediat anulata de  noua administrație Trump. Trump a fost foarte sceptic în privința ajutorului american pentru Ucraina și a susținut că președintele Zelenski ar trebui să încheie un acord cu Rusia și să facă concesii. Există si analize care susțin că decizia lui Joe Biden oferă viitoarei adminitrații Trump o pârghie în plus pentru a forța Rusia să accepte un acord de pace cu Ucraina. Trumo îi poate transmite președintelui Putin că va continua să trimită rachete balistice tactice ATACMS în Ucraina până când Rusia va veni la masa negocierilor cu niște condiții ce pot fi acceptate cel puțin de Washington, daca nu și de regimul de la Kiev.

/VIDEO/ De ce unele femei rămân în relații abuzive: Cauzele invizibile, explicate de psihologul Emilia Vorobiov
/VIDEO/ De ce unele femei rămân în relații abuzive: Cauzele invizibile, explicate de psihologul Emilia Vorobiov
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1485: Atacuri mortale, negocieri pe pauză și dispariția lui Putin. Rusia îi ajută pe dușmanii lui Trump
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1485: Atacuri mortale, negocieri pe pauză și dispariția lui Putin. Rusia îi ajută pe dușmanii lui Trump
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
Benzina a depășit pragul de 28 de lei: Cât vor costa carburanții pe 20 martie 2026
Benzina a depășit pragul de 28 de lei: Cât vor costa carburanții pe 20 martie 2026

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1485: Atacuri mortale, negocieri pe pauză și dispariția lui Putin. Rusia îi ajută pe dușmanii lui Trump

19 martie 2026, ora 23:45

Negocierile diplomatice dintre Ucraina, SUA și Rusia au fost amânate temporar, din cauza atenției oferite de Washington asupra conflictului din Orientul Mijlociu, a anunțat Ministerul de Externe de la Kiev. Kremlinul a declarat că pauza este temporară și se va încheia odată ce toate părțile implicate își vor coordona programele de lucru, în special SUA. Totodată, în ciuda embargoului impus de SUA, Rusia a trimis recent două nave cisterne cu combustibil în Cuba, oferind sprijin esențial în contextul crizei energetice severe de pe insulă.

Între timp, dronele rusești au atacat mai multe clădiri rezidențiale din portul ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, provocând incendii și rănind cel puțin trei persoane, au anunțat joi dimineață autoritățile locale, potrivit Reuters. Pe de altă parte, Rusia susține că un bărbat a murit și alte două persoane au fost rănite în urma unui atac ucrainean cu drone asupra Sevastopolului din Crimeea anexată.

UPDATE Comitetul Internaţional al Crucii Roșii (CICR) anunţă joi că facilitează schimbul unei medii lunare de 1.000 de cadavre între Kiev şi Moscova, în principal rămășite ale unor militari, relatează AFP.

UPDATE Directorul CIA, John Ratcliffe, a confirmat că Iranul solicită informații militare de la Rusia și China. Declarațiile vin pe fondul războiului din Orientul Mijlociu și al suspiciunilor privind sprijinul Moscovei pentru Teheran.

UPDATE Unitățile Forțelor de Apărare ale Ucrainei au lansat o campanie de amploare împotriva sistemelor ruse de apărare aeriană. Numărul sistemelor de rachete antiaeriene (SAM) și al stațiilor radar distruse în acest an depășește deja cifrele de anul trecut. Cum și de ce Forțele Armate ale Ucrainei creează o „breșă” în spațiul aerian rus și în teritoriile ocupate?, se întreabă BBC.

UPDATE NATO este îndreptată în principal împotriva Rusiei, iar ambițiile sale continuă să se extindă, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, relatează Xinhua, citând o media de stat rusă.

UPDATE Kremlinul a condamnat joi „intensificarea” loviturilor ucrainene asupra stațiilor de compresoare ale Gazprom care deservesc două conducte majore, afirmând că astfel de incidente amenință infrastructura esențială și rutele energetice internaționale, transmite Reuters.

UPDATE Situația de pe Nistru rămâne una stabilă, iar indicii arată că nivelul de poluanți se menține la norma maximă admisă. Dacă norma de reziduuri nu se va înrăutăți, atunci pentru mâine autoritățile promit reluarea livrărilor de apă către municipiul Bălți și raioanele din jur. Între timp, echipele de specialiști au instalat un al treilea baraj absorbant în Arionești, Dondușeni. În paralel, la stația de tratare a apei de la Cosăuți a început să fie instalat un nou sistem de filtrare cu cărbune activ granulat.  Anume această stație alimentează raioanele Florești, Sîngerei, Soroca și municipiul Bălți. Ambasada Federației Ruse respinge orice acuzație privind implicarea Moscovei în poluarea râului Nistru, calificându-le
drept „nefondate și pripite”.

UPDATE Unul dintre oamenii considerați ani la rând parte din aparatul de propagandă al Kremlinului a lansat un atac frontal la adresa lui Vladimir Putin, într-o ieșire rară și greu de explicat, care a stârnit confuzie și speculații în Rusia. Potrivit The Guardian, avocatul rus Ilia Remeslo, cunoscut pentru pozițiile sale pro-Kremlin, a publicat pe Telegram un mesaj intitulat „Cinci motive pentru care am încetat să-l susțin pe Vladimir Putin”, adresat celor aproximativ 90.000 de urmăritori ai săi, scrie Spotmedia.

UPDATE Moldova se aliniază sancțiunilor Uniunii Europene și impune restricții împotriva mai multor personalități din Rusia, inclusiv jurnaliști și artiști. Printre cei vizați se numără Ekaterina Andreeva, Dmitri Guberniev, Pavel Zarubin și Maria Sittel de la televiziune, dar și cântărețul Roman Ciumakov și dansatorul de balet Serghei Polunin. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial din 17 martie 2026, „având în vedere activitățile destabilizatoare ale Rusiei”.

UPDATE Forțele de submarine purtătoare de rachete strategice, una din componentele triadei nucleare ale Rusiei, se află în stare de alertă maximă de luptă, a declarat joi comandantul flotei ruse, amiralul Aleksandr Moiseev, cu ocazia aniversării a 120 de ani de la crearea flotei de submarine a țării, informează EFE și Agerpres.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat că negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina organizate sub medierea Statelor Unite au fost suspendate în contextul războiului din Orientul Mijlociu, relatează Meduza. „Grupul trilateral este în pauză”, a declarat Peskov într-un interviu acordat pentru ziarul rus Izvestia. Viceministrul rus de externe Mihail Galuzin a declarat, de asemenea, pentru Izvestia că nu s-a stabilit o dată sau un loc pentru o nouă întâlnire între reprezentanții Rusiei, Statelor Unite și Ucrainei.

UPDATE Administrația Președintelui SUA, Donald Trump, poartă negocieri cu Rusia și Ucraina pentru a obține o pace durabilă, bazată pe garanții de securitate sigure. Acest lucru a fost declarat de Daniel Zimmerman, asistentul ministrului apărării pentru securitate internațională, conform site-ului Casei Albe. Potrivit lui, o astfel de pace trebuie să înceapă cu „o Ucraină puternică și o Europă puternică”. El a subliniat, de asemenea, că aliații trebuie să acționeze urgent pentru a asigura Ucrainei resursele necesare pentru descurajare și apărare. Zimmerman a menționat că Rusia păstrează un potențial militar și industrial semnificativ, precum și voința politică de a purta un război de durată. În mod special, el a evidențiat că Federația Rusă deține cel mai mare arsenal nuclear din lume și continuă să dezvolte capacități de presiune care pot fi utilizate sub pragul unui conflict nuclear direct. În același timp, SUA rămân fidele NATO, însă consideră că repartizarea sarcinilor între aliați trebuie să fie echilibrată, astfel încât alianța să își mențină forța pe termen lung, scrie Libertatea Cuvântului.

UPDATE După ce s-a lăudat în nenumărate rânduri că va opri războiul din Ucraina în doar „24 de ore”, Donald Trump a înregistrat un eșec dureros în discuțiile cu Putin, fără să obțină niciun rezultat concret. Acum președintele american vine cu o idee nouă în negocierile cu Putin, vrând un acord de pace în Ucraina, o apropiere a relațiilor dintre Washington și Moscova, dar și o rupere a parteneriatului de fier dintre Rusia și China.Cu toate astea, experții spun că există destule șanse ca Vladimir Putin să renunțe la „prietenia fără limite” cu Xi Jinping. Administrația Trump consideră că stimularea Rusiei să pună capăt războiului din Ucraina ar putea, în cele din urmă, să schimbe ordinea globală, îndepărtându-se de China, scrie ziare.com.

UPDATE Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, continuă să cosmetizeze realitatea de pe frontul din Ucraina, prezentând succese tactice minore drept progrese majore și alimentând impresia că linia frontului este pe punctul de a ceda.Aceasta este concluzia unei analize realizate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), care arată că afirmațiile oficialului rus sunt frecvent exagerate sau chiar contrazise de datele din teren. 

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avea de gând să-i arate președintelui american Donald Trump un sistem de monitorizare în timp real a câmpului de luptă pe o tabletă în timpul Conferinței de Securitate de la München și să-i ofere accesul la această aplicație, dar Trump nu a participat la eveniment, scrie Kyiv Post, citând un raport.

UPDATE Se așteaptă ca liderii Uniunii Europene să exercite joi presiuni puternice asupra prim-ministrului ungar Viktor Orban pentru a-l determina să ridice blocajul impus asupra unui împrumut vital al UE în valoare de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei. Liderii UE au aprobat împrumutul în decembrie, dar Orban – care a menținut relații cordiale cu Rusia și s-a ciocnit în repetate rânduri cu Volodimir Zelenski – a blocat punerea sa în aplicare în februarie, invocând o dispută privind o conductă avariată de război, scrie Reuters citat de Mediafax.

UPDATE Președintele României, Nicușor Dan, efectuează joi o vizită oficială la Bruxelles, unde se întâlnește cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru discuții privind securitatea regională și sprijinul Alianței pentru România. Agenda include și participarea la Consiliul European și Summitul Euro, unde liderii UE vor aborda teme precum sprijinul pentru Ucraina, securitatea europeană și competitivitatea economică. Totodată, va reaminti necesitatea consolidării sprijinului NATO pentru parteneri, în special Republica Moldova, vizați de acțiunile hibride ale Rusiei.

UPDATE Președintele Vladimir Putin a încetat să mai apară la Kremlin după ce SUA și Israelul au eliminat conducerea iraniană, anunță Nexta. Practic, evenimentele publice de la Kremlin au dispărut din programul oficial. Sursa menționată susține că ultima apariție publică a lui Putin a avut loc în urmă cu nouă zile. După aceea, întâlnirile au avut loc doar prin legătură video și telefonică. Acest lucru a alimentat speculațiile, mai ales că nu este prima dată când poziția președintelui rus este ținută secretă. Unele zvonuri citate de Nexta susțin că Putin s-a simțit amenințat după lichidarea de la distanța a principalilor lideri iranieni. Întreruperile în furnizarea de internet din Moscova ar putea avea legătură cu încercarea Kremlinului de a-l ascunde pe Putin.

UPDATE Lituania a impus interdicții de intrare pe teritoriul său pentru 268 de ruşi care au luptat pe front în războiul lansat de Moscova contra Ucrainei în februarie 2022, informează miercuri DPA, conform Agerpres.

UPDATE Dronele rusești au lovit mai multe blocuri de locuințe în portul ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, provocând incendii și rănind cel puțin trei persoane, au declarat joi, 19 martie, autoritățile locale. „Au fost înregistrate pagube la două blocuri de locuințe înalte, la o altă clădire de locuințe din centrul istoric al orașului, precum și la locuințe private”, a scris pe Telegram Serhii Lîsak, șeful administrației militare a orașului.„Au izbucnit incendii, dar au fost repede stinse”, a adăugat el. Trei persoane au fost rănite, dintre care două sunt internate în spital, a mai spus Lîsak. Imaginile postate pe canalele neoficiale de Telegram arătau apartamente în flăcări la etajele superioare ale blocurilor de locuințe. Un site menționează că fragmente de drone au căzut și în centrul orașului. 

UPDATE În orașul Liov din vest, lângă granița cu Polonia, drone rusești au atacat sediul local al serviciului de securitate SBU, provocând pagube grave, a declarat guvernatorul regional Maksîm Kozîțki pe Telegram. Fragmente de drone au căzut, de asemenea, în oraș, a spus el. Și mai la nord, în regiunea Volîn, dronele rusești au atacat o instalație energetică, a declarat guvernatorul regional, lăsând fără energie electrică aproximativ 30.000 de gospodării. 

UPDATE Ucraina a atacat Moscova cu drone pentru a patra zi consecutiv. Fostul ministru rus al Apărării, Serghei Șoigu, trage un semnal de alarmă afirmând că ”nicio regiune nu se poate simți în siguranță”. De asemenea, un atac cu drone ucrainene asupra unor clădiri din orașul Krasnodar, în sudul Rusiei, s-a soldat cu un mort.

UPDATE Forțele ucrainene ar fi lansat un atac cu drone asupra orașului Sevastopol din Crimeea ocupată în noaptea de 19 martie, au relatat canalele media rusești Telegram, citând relatări ale locuitorilor, notează Kyiv Independent. Explozii s-au auzit în centrul orașului, locuitorii raportând că o clădire care găzduiește Regimentul 3 de Apărare Aeriană Radiotehnică al armatei ruse a fost vizată.

UPDATE Un nou episod violent al conflictului dintre Rusia și Ucraina a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, când orașul Sevastopol, din Crimeea, anexat ilegal de Rusia încă din 2014, a fost ținta unui atac cu drone atribuit forțelor ucrainene. Potrivit autorităților ruse, bilanțul este unul tragic: un bărbat și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite în urma loviturilor, potrivit Kiev Independent.com.

/VIDEO/ Dosar penal după moartea Ludmilei Vartic: Ce statut are mama victimei. „Orice dubiu poate fi eliminat”
/VIDEO/ Dosar penal după moartea Ludmilei Vartic: Ce statut are mama victimei. „Orice dubiu poate fi eliminat”
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
/VIDEO/ Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/VIDEO/ Poliția a mers acasă la Marina și Teodor Cârnaț: Prima reacție a soților
/VIDEO/ Poliția a mers acasă la Marina și Teodor Cârnaț: Prima reacție a soților

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.