Prima furtună mare de iarnă din Finlanda - Jari - a privat de electricitate până la 80.000 de gospodării, joi, iar rafale de vânt puneau la încercare reţeaua, declară Oficiul meteorologic finlandez AFP.
Furtuna Jari a început să afecteze Finlanda de miercuri, iar viteza rafalelor de vânt a atins joi 90 de kilometri pe oră, însoţite de ninsori şi ploi puternice, scrie news.ro.
Până la 80.000 de gospodării au rămas fără curent în perioada de vârf a furtunii, iar joi la prânz 49.000 se aflau în continuare în această situaţie.
„Furtuna este în prezent cea mai puternică în sudul şi vestul Finlandei şi în nordul Mării Botni”, declară AFP Jani Parviainen de la Institutul Meteorologic finlandez (FMI).
El cataloghează drept ”remarcabilă” amploarea întreruperilor de curent şi subliniază că Jari a fost ”una dintre cele mai puternice furtuni din ultimii ani”.
Condiţiile meteorologice nefavorabile au provocat mai multe accidente rutiere şi pagube în păduri.
Arbori căzuţi au afectat circulaţia trenurilor, iar compania naţională finlandeză de căi ferate VR le-a cerut pasagerilor ”să se pregătească de întârzieri şi eventuale anulări” joi.
Mai multe zboruri au fost anulate sau înregistrau întârzieri pe aeroportul din Helsinki, iar feriboturile din capitală întâmpinau dificultăţi să acosteze din cauza unei mări agitate şi unui nivel al apei considerabil mai mare decât cel normal.
Rafalele de ”vânt trebuie să slăbească în toată Finlanda în următoarele 24 de ore”, anunţă Jani Parviainen.