Fostul președinte interimar al Moldovei, Marian Lupu, și ex-viceguvernatoarea Băncii Naționale, Emma Tăbîrță, vor fi aduși silit în fața judecătorilor, pe 2 februarie. Aceștia trebuie să depună mărturii în favoarea apărării, în dosarul în care Vladimir Plahotniuc este acuzat de furtul miliardului.
Inculpatul lipsește și la ședința de judecată din 26 ianuarie. Și pentru că Olga Dnestrean a solicitat o altă zi pentru a fi audiată, magistrații continuă să analizeze materialele cauzei. Menționăm că Dnestrean este și ea cercetată în dosarul „frauda bancară”, fiind bănuită de participare la infracțiunea de escrocherie în proporții deosebit de mari în interesul unei organizații criminale.
Tot astăzi, magistrații au permis avocaților apărării să aducă alți martori din lista inițială, în condițiile în care unii dintre cei programați nu s-au prezentat.
Fostul deputat Sergiu Sîrbu nu va fi audiat în această etapă, întrucât se află peste hotare. Nici Oleg Reidman nu va depune mărturii la moment, fiindcă e bolnav.
În cazul lui Marian Lupu, instanța a constatat că acesta nu a răspuns solicitărilor de prezentare, motiv pentru care a fost dispusă aducerea sa silită. Aceeași măsură a fost aplicată și pentru Emma Tăbîrță.
TV8.md amintește că Vladimir Plahotniuc a fost extrădat autorităților de la Chișinău pe 25 septembrie. În prima ședință de judecată la care a fost prezent, acesta s-a declarat nevinovat în dosarul „furtul miliardului” și a declarat că vrea să „facă lumină” în frauda bancară. Deși voia audiați 164 de martori, judecătorii au acceptat doar 27.
Vladimir Plahotniuc ar fi beneficiat de 39.282.000 de dolari și 3.518.000 de euro din furtul miliardului. Suma a fost dezvăluită în februarie 2023, la „Cutia Neagră”, de către procurorul general interimar de pe atunci, Ion Munteanu. Tot el declara că în opinia Procuraturii, ar exista suficiente probe pentru condamnarea lui Plahotniuc. Inculpatul riscă până la 20 de ani de pușcărie. Acesta pledează nevinovat.
Procurorii investighează încă trei cauze penale împotriva lui Plahotniuc: escrocheriile de la întreprinderea de stat „Metalferos”, procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte și dosarul Kuliok, în care este cercetat Igor Dodon.